Rostul se află dedesubt

(şi un posibil început de definiţie pentru un verb care nu există; poate nici nu e verb)

a delibera

Trăim între amintire şi speranţă.

Locul dintre îl numim evidenţă. Dacă sîntem provocaţi să îl numim cumva.

Evidenţe: Nu am mai scris pe blog. Nu e chiar primăvară. Nu am ieşit încă din criză. Sînt evidenţe pentru că îmi amintesc (ne amintim, eventual) că am scris pe blog, cu oarecare regularitate. Că la sfîrşit de martie se întîmplă ceea ce recunosc ca primăvară. Pentru că anumite criterii de evaluare a stării economice (de la portofelul personal pînă la cifrele politicienilor) erau mai bune în urmă cu doi ani.

Speranţa ar consta în repetitivitatea (posibilităţii) amintirii (pot să-i spun în funcţie de context experienţă, pregătire, antrenament, nu contează). Toate sînt amintirea unui efort sau unei stări din trecut pentru o speranţă din viitor. O speranţă de mai ceva, de cam la fel, de mai puţin (ceva negativ) prin comparaţie cu amintirea. Nostalgia reprezintă doar amintirea amintirii, fără speranţă.

Amintirea şi speranţa se raportează la timpul fizic, biologic, real. Evidenţele se raportează la o stare de timp zero pe care o receptez ca independentă de scurgerea timpului fizic (deşi nu este independentă). Abstractizăm, formalizăm (în sens matematic), inventăm reguli care ar decurge din principii. Ne raportăm prin aceste metode la un timp al principiilor, al filozofiei, poate o subclasă a unui timp al lui Dumnezeu. Un timp în care toate există (sau pot exista ca un rezultat al înţelegerii principiilor şi consecinţelor care decurg) într-o stare nealterată şi nealterabilă. Ni se pare.

Sîntem fiinţe finite care purtăm ca ale noastre doar amintirile. Genele, cunoştinţele nu ne aparţin. Le primim, fără voie sau prin alegere. În timpul real ne rămîn doar ca amintiri pe care ne bazăm pentru a face corelaţii pe care să le comparăm cu amintiri şi corelaţii de amintiri. În speranţa că vom ajunge undeva, vom obţine ceva, vom evita altceva, vom descoperi (ce anume, altă corelaţie?).

Timpul filozofic a ajuns să ne fie duşman, să ne fie făcut duşman. Pentru că speranţa nu trăieşte în abstracţie şi formalizare, pe de o parte. Pentru că nu sîntem algoritmi, dar se doreşte să devenim, pe de altă parte. Pentru noi s-au inventat (de către oameni) numerele aleatoare, care nu există în lumea fizică. „Dumnezeu nu joacă zaruri” se pare că ar fi spus Einstein. Dumnezeu nu ne-a făcut să dăm cu zarul, îmi permit să mut imaginea într-un plan mai puţin abstract. Putem bîjbîii cît cuprinde, nu despre asta e vorba. Nu cred că trebuie să evaluăm speranţa. Pentru că ne minţim. Ori algoritmii care ne sînt construiţi pentru a ne cuprinde ţin de simulări, de rostogoliri de numere aleatoare după principii matematice, destinate unor mulţimi matematice. La fel, statisticile devin amintirile altora (sau ale nimănui) prin care ar trebui să le înlocuim pe ale noastre. Mă îndepărtez.

Vroiam să remarc aici că viaţa omului nu se desfăşoară în timpul principiilor, acolo ne jucăm, fericirea ţine de timpul care trece plin, nu de formalizarea lui şi respectarea regulilor… acelea. Regulile noastre există, doar că nu le putem exprima atît de bine (deci nu le putem formaliza) încît oricine, oricînd, să le recunoască din respectiva formulare. Regulile le trăim şi nu văd cum am putea inventa reguli care să ne facă mai fericiţi, pentru că ar fi produsul unui alt plan al existenţei, unul fără amintiri şi fără speranţă.

(mpm)  Road to nowhere – Talking Heads

Well, we know where we’re goin’
but we don’t know where we’ve been.
And we know what we’re knowing’
but we can’t say what we’ve seen.
And we’re not little children
and we know what we want.
And the future is certain
give us time to work it out.

15 comentarii

  1. Nostalgia reprezintă doar amintirea amintirii, fără speranţă., spui tu.
    Nu sînt de acord. Nostalgia reprezintă dorul de amintire, dorinţa de a retrăi clipele acelea. Nostalgia e tristeţe şi fericire în acelaşi timp. Dacă există o parte de fericire înseamnă că există o parte de speranţă. De revăzut filmul lui Tarkovski, Nostalgia, pînă la atingerea peretului opus al piscinei fără ca flacăra să se stingă, iar percepţia existenţei să-şi reintre în firesc, părerea mea…

    1. Fără speranţă = speranţa nu este acolo, nu formează un „binom” cu nostalgia (ca amintire neexploatabilă). Speranţa poate să existe, dar nu direct ca efect al acţiunii nostalgiei. Ceva care nu mai poate reveni la fel, aşa e percepută această amintire. Poate să se întîmple ceva care să trezească aceleaşi reacţii, poate să existe o speranţă (ca sens al timpului real înspre viitor).

      Fericirea nu ar fi neapărat opusul tristeţii, nu ar fi neapărat o stare de bine total. Ar fi rostul existenţei într-un plan al timpului real, al vieţii trăite ca om.

      Noi doi, aici, sîntem deja în timpul filozofilor sau matematicienilor. Cuvîntul, imaginea (mijloc+mesaj) pe care o propui prin film ne duc aici. E un loc imperfect şi, cît timp rămîne imperfect, e bun. La limită poate fi considerat ca un popas (picnic!?) la marginea drumului. Cum nu ne înţelegem decît imperfect, vrem să căpătăm certitudini şi atunci formalizăm. Prin matematică s-a ajuns departe, inclusiv la algoritm (chiar dacă e demonstrabil că nu se poate algoritmiza tot). Regulile ne vin din acest spaţiu, cu cît vrem mai mult să transpunem joaca formalizării în curgerea vieţii, cu atît vom deveni mai nefericiţi, pentru că rostul nu e în respectarea unor reguli făcute de noi. Formalizarea ajută înţelegerea (lucrurilor), dar eu vin şi afirm că înţelegerea nu poate fi scopul, sensul, rostul. E un măr. O nostalgie după ceva perfect. Care, poate intenţionat, poate din întîmplarea decursă din liber arbitru, cîndva, e dincolo de timpul vieţii.

      1. Eu cred că ne putem înţelege perfect, numai că nu dorim să lăsăm. Ce să lăsăm? Balastul. Adică prejudecăţi, principii, tabieturi, chestii care ni se par mai adevărate sau mai aproape de felul în care ne-am format. Fă-te mic, ca să se facă el mare, nu prea mai are loc. Noţiunea de iubire a pierdut sensul ei primordial. Fericirea, pe cale de consecinţă, la fel. Liberul arbitru a căpătat proporţii uriaşe. Egocentrismul, ce să mai vorbim! Starea de fericire se îndepărtează direct proporţional cu chestiile astea. Atunci? Nostalgia e cioara de pe gard, cînd, de fapt, ar putea fi foarte bine, vrabia din mînă, fără ca măcar să ne pese de asta, nici ca scop, nici ca sens, nici ca stare. Ar fi bucuria acceptată aşa cum este ea, firesc. Ce fericire mai mare decît asta am putea pretinde?

  2. Fericirea e o tranzitie, nu o stare. Nu poti sa fii fericit. Poti decat sa devii mai fericit (sau mai nefericit). Fericirea e cumva derivata unei stari de fapt. Daca nu se schimba nimic, e zero. Tehnic vorbind, creierul nostru nu ne recompenseaza cu o variatze de fericire doar pentru ca luam act de lucruri care nu se schimba.

    Legat de numerele aleatoare, sa inteleg ca tu consideri ca modelul actual al fizicii cuantice, bazat pe probabilitati, e doar o aproximatie a unui model mai profund pe care inca nu il intelegem? Sau e aleatorul insasi esentza universului nostru pe care, in limitarea noastra macroscopica 😛 , il consideram deterministic?

    1. Probabilităţile există, măcar pentru că le-am inventat, dacă nu şi din alte motive. Metode matematice de calcul al lor există, au valabilitatea lor în limitele (cum se întîmplă cu toată matematica) autodefinite de orice sistem axiomatic. Folosirea acestor metode e legitimă. Dar numere aleatoare nu există, nu pot fi obţinute. Atunci, orice simulare devine o dublă aproximaţie.
      În privinţa mecanicii cuantice, desigur că avem de a face cu o aproximaţie. Una de tip lego, mai inventezi o piesă, mai îmbunătăţeşti rezultatul. Nu mă deranjează.
      Mă deranjează partea de predicţie, transferul unor metode care nici în inginerie nu „ţin” în mod absolut (avionul care să nu fie testat în tunel aerodinamic… mai aşteptăm), măcar acolo, fiind vorba de materiale şi sisteme de control fără conştiinţă, posibilitatea algoritmizării e mare, iar „improprietatea” numerelor care contribuie la obţinerea de modele matematice mă doare prea puţin.
      Ca oameni ne raportăm altfel la univers, nu doar prin tentativa de înţelegere a lui. Aşa cred. Şi mi se pare că văd la lucru un proces de sărăcire intelectuală, dacă nu discutăm despre limitele formalizării cînd vine vorba de viaţa noastră. Parcă ni se desprinde conştiinţa de „teluricul” în care existăm. Să fim sinceri, cît trăim nu vom exista în afara vieţii noastre „comune”, cu toate nesistematizările ei, neformalizabilă şi, evident, nealgoritmizabilă. Nu cred că e vorba doar despre o limită a momentului de timp în care am ajuns, ştiinţific, tehnologic, educaţional, nu cred că putem „evolua” în(spre) afara vieţii.
      Altă chestie, legată de cele de mai înainte, nu sînt împotriva predicţiei, dimpotrivă, mă macină, doar că una înseamnă să descifrezi şi alta să provoci. Se observă bine, în jur, diferenţa şi de resimţit o resimţim în… viaţă, nu în modele teoretice.

    2. Eu cred ca totusi fericirea e o stare, nu o tranzitie. Ba da, poti sa fii fericit, ohohoho si inca cum. Cat timp fizic esti in acea stare nu mai e esential. Ca e o clipa, ca sunt cateva… Poti doar la sfarsit sa „tragi o linie si sa aduni” clipele in care ai fost fericit. Daca chiar vrei sa faci asta…

      Stiu ca se spune ca fericirea e de fapt drumul catre… fericire. Nu neg. Pentru ca si drumul e facut tot din clipe, mici pasi inainte in care esti fericit…

      1. Adriana, tu crezi ca exista numere reale? Sper ca nu o sa-mi spui si tu ca exista pentru ca poti tu sa te gandesti la ele. 🙂

        In ultima instantza ce avem noi sunt diverse modele cu care putem aproxima realitatea, asta indiferent de natura acestei realitati. De ce un model in care fericirea e o stare (infinitezimala) si nu o tranzitie (permanenta) e superior, si la ce ne foloseste, eu inca tot nu am inteles 😉

      2. In ultima instantza ce avem noi sunt diverse modele cu care putem aproxima realitatea, asta indiferent de natura acestei realitati. De ce un model in care fericirea e o stare (infinitezimala) si nu o tranzitie (permanenta) e superior, si la ce ne foloseste, eu inca tot nu am inteles.

        Nu stiu daca modelul in care fericirea e o stare e superior sau nu. Eu doar am spus ca eu cred, simt ca fericirea e o stare, nu o tranzitie.

        Iar tranzitia dintre doua stari e prin definitie ne-permanenta 😛 Asta numai daca cele doua stari sunt una cand ne-am nascut si sugeam fericiti la sanul mamei, si cealalta cand plecam (sper) impacati pe lumea cealalta… Dar chiar asa de pesimisit nu cred ca e cazul sa fim.

        La ce ne foloseste fericirea? 🙂 Buna intrebare, tu fiind initiatorul te invit sa raspunzi tu mai intai 😛

      3. Ah si inca ceva Draghi. Nu pot nicicum sa imi asociez notiune de fericire cu cea de tranzitie. Pentru ca tare tare usor gasesc in viata mea exemple in care tranzitia intre doua stari de fericire a insemnat non-fericire, si inca cu varf si indesat, si asta nu neaparat cantitativ cat mai ales ca si intensitate.

        Asa ca eu raman la fericire – stare 🙂

  3. Am folosit cuvinte, atît. Nici cuvîntul fericire, nici cuvîntul nostalgie, nici cuvîntul amintire, nici cuvîntul speranţă nu se explică suficient din context, nu au semnificaţia strictă de dicţionar, care nu ar fi oricum decît o aproximare. Limbajul natural nu este pe deplin formalizabil, discuţia noastră va fi prin consecinţă imperfectă. Dacă ne-am putea înţelege perfect, în planul comunicării, ar trebui să recurgem la matematică, ori, tocmai susţineam că excesul de formalizare nu e bun sau nu este în natura omului ca fiinţă trăitoare în timpul fizic.

    Cînd ne înţelegem în plan uman o facem (şi) dincolo de cuvinte. Probabil Cuvîntul are legătură cu cuvîntul din limbaj precum (dar fără a fi altceva decît o palidă comparaţie pentru sugerarea limitelor noastre) un spaţiu cu multe dimensiuni îl are cu spaţiul tridimensional pe care îl percepem direct. Din cînd în cînd o mai nimerim, cuvintele se suprapun peste înţelesuri, cazuri excepţionale.

    Nu am impresia că marea (cea mai mare) frămîntare a omului stă în dorinţa de a se face înţeles şi adaug că, probabil, nici dorinţa de a înţelege nu vine înaintea trăitului. În orice caz, metoda pare să devină un instrument de dezumanizare. Să nu alunec prea departe, intenţia nu era şi nu este (încă; la mine vine rapid) polemică, măcar pentru a fi consecvent (cît mă ţine) cu o concluzie implicită.

  4. Nu puteai să nu foloseşti cuvinte. Nu pe blog. Sau poate voi vedea vreo postare matematică. Să fii sigur că şi mai puţini vor înţelege. Am citit, acum ceva ani, o carte, Poetica matematică a lui Solomon Marcus. Era acolo formalizarea piesei lui Camil Petrescu „Suflete tari”. Să fie oare o coincidenţă că asta mi s-a părut cea mai reuşită? Mă rog, am înţeles-o cel mai bine? Nu ştiu cum aş fi reacţionat la formalizarea matematică pentru „Tristan şi Isolda”, de-un pareczemplu…

  5. Chiar si pe un mediu scris, fara imagine, intelegerea poate fi dincolo de cuvintele scrise. Un cuvant scris, banal si indiferent pentru majoritatea, poate pentru cineva sa dezvaluie mult mai mult decat intelesul direct, individual sau in context. Poate sa dezvaluie ceva ascuns majoritatii despre starea din acel moment a celui ce l-a scris, despre trairea lui, despre gandul adanc ce poate e inca inlauntru si nu a fost de fapt exprimat. Iar „responsabil” nu e neaparat cuvantul in sine, care poate fi si un banal „si”, ci faptul ca acel cuvant e folosit acolo si atunci.

    Iar acesti „poate” poate 🙂 se implinesc, daca intre cei doi – cel care scrie si cel care citeste, privati de imagine, sunet, atingere, miros, sunt deschise (firesc, fara prea multa truda) canale de comunicare dincolo de cuvinte, dincolo de conventional.

      1. Moi non plus. În schimb, cu tine, Adi, sînt perfect de acord. Mă refer la toate comentariile de aici. Ca să fie un măr sau cam aşa ceva… 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s