Ce-i de făcut ?
Ce-i de făcut ? Mai avem vreo speranţă ?
Mă-ntreabă românii cu care mă văd.
Poporul meu drag a ajuns ca o zdreanţă
Ce timp de ocară ! Ce jalnic prăpăd !
Am tras, zi de zi, un semnal de alarmă
Mi-am dat sănătatea la şerpi de dudău
Nu staţi la balcon, puneţi mîna pe armă
E rău, însă mîine va fi şi mai rău !
Vorbeam în pustiu. Un blestem mioritic
Ne ţine-n genunchi şi cu capul plecat.
Fireşte, eu n-am nici un drept să vă critic
Dar inima-mi plinge, ce mult ne-am schimbat !
Uitaţi-vă-n jur: toată lumea se-agită
Revendică drepturi, se luptă pe străzi
La noi e tăcere. O gloată tîmpită
Pofteşte cîrnaţii şi berea din lăzi.
Bairamuri se fac peste tot: între blocuri
În parc, mînăstire şi chiar ţintirim
Miroase-a mujdei, se-ncing aprige jocuri
Ce burţi de neam prost se revarsă… Murim !
Murim de-o mai ţinem aşa, în prostie !
Murim ca păduchii, de-o mie de ori !
Trăim fără noimă şi pe datorie
Iar alţii ne fură, vîrtos, de comori.
Leşin general, catastrofă finală
Dezastru mai mare ca-n timp de război
Istoria iar ne-a pus capul în poală
Avem ochii goi şi picioarele moi.
Daţi muzica tare, să ţopăie ţoapa
Ce super o joacă bărbaţii malaci !
Alături se cască, profetică, groapa
Pe care ne-o sapă vrăjmaşii, în draci.
Aceasta e Stema: grătarul şi micii
Maneaua vulgară e Imnul de Stat.
Jos Sfinţii din ceruri ! Trăiască Miticii !
O viaţă avem! Hai s-o bem, nu-i păcat ?
Din micul ecran intră-n case gunoiul
Copiii văd crime, şi sex, şi scandal
Se ceartă Matrozul şi cu Maimuţoiul
Apoi pun batista, din nou, pe ţambal.
Prea multe migraţii, amestec de rase
Byzanţ, şi Fanar, şi Ţigani, şi Evrei
Ne fierbe o drojdie-n sînge şi-n oase
Iar asta o ştiu şi stăpînii yankei.
Ne-au pus jugul lor poleit cu minciună
Puţin whisky prost, niscaiva Hollywood
Alegeri corecte ? Ce vorbă nebună !
Nu sînteţi capabili, poporu-i prea crud.
Îţi dau ei mutarea în plic, Românie
Aduc la putere doar slugi de doi bani.
Ce vast Guantanamo ! Şi ce colonie !
Nici Africa n-are aşa mitocani !
Aici e problema: alegeri furate
Ce-mpiedică ţara să iasă la mal.
America n-are atitea păcate
Precum e acest angrenaj criminal.
Falsifică totul: sondaje şi softuri
Nu lasă să-i scape ciolanul din dinţi.
Spionii fac legea, n-au vreme de mofturi
Ei ştiu că românii sînt proşti de cuminţi.
O mie de „cozi de topor“ vor ajunge
Să dea aparenţa că totu-i legal.
Feriţi Ambasada ! E coadă ! Se unge !
S-au strins şobolanii din guri de canal.
Aşteaptă să toarne şi-apoi să primească
Noi ordine clare, să fie utili.
Aşa se-mbulzeau şi la cizma rusească
Metodic s-o lingă, ce tipi imbecili!
E vraişte Ţara, un corp fără vlagă
Îi ţin lumînarea acei derbedei
Aduşi la putere, cu normă întreagă
De capii Mafiei: agenţii yankei.
America, ia-ţi teroriştii acasă
Acum îi cunoaştem, noi ştim ce vor ei:
Ei vor bogăţia, în fond, fabuloasă.
De aur, uraniu, şi gaz, şi ţiţei.
Lăsaţi teatrul ăsta stupid, că nu ţine
În suflet aveţi numai ură şi jaf.
Isus să vă bată cum ştie mai bine
Diavoli flăminzi, ne-aţi făcut ţara praf.
Nimic nu mai e de făcut, decit poate
Un scurt harakiri, dar sintem prea buni.
Mai este vreo şansă ? Există, în toate:
E Domnul cel bun, care face minuni…
Corneliu Vadim Tudor
18 august 2013 (aproape de Castelul Bran)
La conu' Mişu 
Excepţionale zise !
Se pare că deja prea târziu !
Omul ăsta putea să facă mult mai multe pentru ţara asta !
Personal l-am rugat, dar era prea copleşit de propria-i importanţă !
Păcat !
Întotdeauna am spus că România Mare a fost cea care a împiedicat apariţia unei adevărate mişcări naţionale .
De tip legionar, dar fără greşelile lor !
Nu socoti nimic altceva drept ţel al acestei vieţi în afară de mântuirea sufletului.
Orice alt ideal pe care oamenii îl scot oarecând la iveală ca ţel nu este altceva decât un îndemn în plus, dacă nu un mijloc direct, pentru mântuirea sufletului. Familia, societatea, statul, civilizaţia – toate acestea nu sânt ţeluri în sine. Toate sânt numai îndemnuri şi, mai mult sau mai puţin, mijloace ale ţelului de căpetenie, ale singurului ţel: mântuirea sufletului.
Tot ce clădeşte şi reclădeşte timpul nu-ţi este casă veşnică, ci numai o tristă sau bucuroasă aducere-aminte. Mama îţi aminteşte doar palid de negrăita dragoste de maică care-ţi va întâmpina sufletul tău în lumea cealaltă. Soţia îţi aminteşte doar palid de dulcea nuntire a sufletului tău cu Dumnezeu. Copiii îţi amintesc doar palid de roadele dulcii nuntire a sufletului cu Dumnezeu. Prietenii îţi amintesc doar palid de tovărăşia preafrumoşilor îngeri din ceruri.
Toate descoperirile ştiinţifice îţi amintesc doar palid de neînchipuitele descoperiri şi cunoaşteri din apropierea lui Dumnezeu. Natura îţi arată doar palid întreaga bogăţie şi frumuseţe a lumii viitoare. Marile oraşe îţi amintesc doar palid de minunata cetate al Marelui Împărat. Tot ce se numeşte fericire în această lume, ce piere mai iute ca zorile de ziuă, îţi aminteşte palid, cu totul palid, de nemincinoasa fericire din lumea cea adevărată.
În această lume a umbrelor şi-a preînchipuirilor, numai sufletul are o realitate, pe care o poate păstra sau pierde.
La ce-i foloseşte omului să câştige toate împărăţiile umbrelor şi preînchipuirilor, dar să piardă împărăţia realităţii?
Într’adevăr, nu-i ajută mai mult decât i-ar ajuta să se încălzească la Lună, sub apă fiind.
În această lume a visului şi a visării, numai sufletul omului poartă în sine realitatea.
Vai de omul care preface în vis şi-această mică realitate! Când va sosi ziua deşteptării, nu va mai fi într’însul nimic de deşteptat.
Sf Nicolae Velimirovici – Gânduri despre bine şi rău
Dă clic pentru a accesa Ganduri_despre_bine_si_rau.pdf
Foarte frumos spus, foarte adevărat.
Pe de altă parte, lumea umbrelor e dată și pentru luptă, nu numai pentru învățare și pregătire. Mîntuirea sufletului depinde și de această luptă, murdară, telurică, după cum sugerează chiar sfîntul. Parte din luptă e și cu amăgirea din jur, nu numai cu tine însuți, iar amăgirea îmbracă diferite forme – concrete pentru visul-realitate – iar din interacțiunea cu aceste forme ieșim întregi sau ne pierdem, dar nu putem (poate doar sfinții) să ne scuturăm ca și cum n-ar fi. Pot să înțeleg paradoxul care se insinuează permanent, dar nici eu nici alt muritor nu va trece, prin cuvîntul nedumnezeiesc, mai departe de această limită. A comunicării, dacă vrei.
De unde aţi luat poezia ?
Acest Corneliu Vadim Tudor este un amestec de ridicol şi de sublim. Din ce în ce mai mult ridicol. Poezia asta este o picătură de sublim.
De aici: http://www.ziarulromaniamare.ro/1097/ce-i-de-f%C4%82cuts.html
Iar acestea pentru celelalte 2 poezii scrise tot acum:
http://www.ziarulromaniamare.ro/1096/rugaciune-pentru-cei-din-spitale-si-inchisori.html
http://www.ziarulromaniamare.ro/1098/sonetul-serviciilor-secrete-(s-s-s-)-motto-%EF%BF%BDeu-am-un-singur-bucatar-si-o-suta-de-spioni%EF%BF%BD-(frederic-cel-mare).html (nu merge; e atît de aiurea conținutul de caractere alfanumerice că zăpăcește copy/paste – tipic)
Să nu uităm cît de ridicoli am devenit toți într-o țară ajunsă bătaia de joc a tuturor haimanalelor planetare și locale.
„Ce-i de făcut ?”
Doar „ne lamentăm pe noi”. Poetic sau nepoetic. Ne merităm „soarta” ? Ce ziceţi ?
Soarta e soartă, după cum sugerează înțelesul cuvîntului tot aia e, indiferent ce vom face. De asta îmi place mie să cred că sîntem făcuți liberi, pentru ca să creem viitor, cu orice risc. Poate nu-l vom surprinde pe Dumnezeu cu nimic, dar pentru cuprinderea noastră de muritori s-ar putea să fim surprinși cîte lucruri noi, neghicite/necobite dinainte, vor răsări. Dacă tot ați pus soarta între ghilimele, nu cumva e, de fapt, un soi de lene existențială în care ne complacem de prea multă vreme, copios „ajutați” de neprietenii ultimelor 2 decenii?
Aţi înţeles de ce am pus cuvântul soartă în ghilimele.