Frumoasă țară, Anglia, păcat că e locuită ! 

Am vrut să dau curs pornirii de a scrie ceva despre vrăjmășia întreținută, cu tîlc și cu metodă, între mineri și „ecologiști”, între oameni cu cîini și fără, între usliști și pedeliști (cei de stradă, nesemnificativii, votanții, ceilalți se înțeleg de minune), între  angajați (de stat, primării, firme) și angajați în luptă, mînați de o pasiune sau un ideal, între generoși și amărîți, între educați și needucați, între orice permutare imaginabilă, prin orice asmuțire posibilă. Toate acestea sub ochii camerelor de luat vederi străine, ale „obiectivilor” și „civilizaților”. Vrăjmășia dintre români asmuțiți asupra românilor. Din nou, iar și iar și iar.

Pentru că iar s-a ajuns, în doi timpi și trei mișcări, prin specularea mobilității mintale cu care am fost… blestemați, mai degrabă decît dăruiți, s-a ajuns la generalizarea, inevitabilă, cum că am fi o nație de troglodiți, brute, nespălați, se cunosc lăturile întotdeauna pregătite pentru a ne fi aruncate în cap. Chestie care mă înfurie cînd și-o asumă români (plus că mă insultă automat prin generalizare și nu prea am de ce să înghit insulta) la supărare reală, dar dusă peste pragul rațional, cu mult prea multă ușurință, prin lucrare din afara lor.

Am vrut să scriu, poate voi (mai) scrie, trebuie doar să găsesc tonul suficient de neutru. Nu pentru că vreau să fiu neutru sau să par așa, pentru că simt cum sîntem jucați într-o notă mai stridentă, mai acută decît de obicei. E un soi de pericol nou în aer, poate s-a umput paharul, dar depinde și cine, cum și unde îl varsă.

Am senzația că, dacă tot am ars pe altarul nimicului o generație, unii consideră că a venit momentul să se reia ciclul învrăjmășirii românilor prin reluarea unor teme ce ar fi trebuit să fie uzate, cu scormonirea în răni ce ar fi trebuit să fie cicatrizate, prin actualizarea unor probleme reale, dar care puteau foarte bine să lîncezească dacă rezolvarea lor induce pericole mai mari.

În anumite momente, cel mai înțelept lucru pe care îl poate face un politician sau un doctor sau chiar un… înțelept e să nu facă nimic. Probabil respectivii nu vor proceda așa.

Pasul înapoi, detașarea, fie și cu prețul unghiilor înfipte în carne, identificarea graniței dintre pasivitate și evitarea unor capcane. Cui să-i cer asta și de ce, poate lumii îi e sortit să se autodistrugă, iar românilor să se sfîșie între ei, sub ochii camerelor de luat vederi străine ? Am să încerc să mi-o cer mie.