M-am dat jos din turnul de veghe, nu servește la nimic și bate vîntul.
Mai țineți minte scena teribilă din Zorba Grecul, filmul, în care, la anticipat-precipitata moarte a Bubulinei, se repede tot satul, ca un corb colectiv, să apuce să ia cîte ceva din casă ? Cam pe aici ne aflăm noi, acum. Își împart spitalele și școlile.
La ce să-mi mai pierd timpul ? Ascult Grateful Dead (n’așa?) cu varianta lor a cîntecului-fir roșu care, cu dispariții și reveniri, a motivat, cumva, existența acestui loc (loc, nu locație !). Am pus premonitoriu nucleele procesorului să minerească primecoin-uri. Cu care să cumpăr bitcoin-uri. Să nu spuneți că nu v-am zis. Cum m/v-am îndemnat și cu pămîntul, din timp. M-a ascultat… fiica președintelui. Ce mai rămîne din puterea de calcul sau ce îi mai fur, că așa se procedează, se fură, o folosesc să ascult muzica pustiului viitor. Ia să mai pun Grateful Dead (ăștia sîntem noi, dacă nu v-ați prins) o dată.
Vin chinezii. Pleacă românii. Nici măcar nu mă deprimă.