Lovitura de stat dată de agenții occidentului se află în plină desfășurare, cu Kievul abandonat în mîinile găștilor paramilitare (să le zicem portocalii, că tot ăia de la prima rundă sînt), cu un parlament care votează orice i se cere din maidan, cu președintele pare-se dispărut spre estul țării, unde localnicii au oprit în fașă încercările de maidanizare. Armata nu se vede, dacă mai există ca structură unitară, poliția nici nu-și mai are rostul, oricum n-are voie să mențină ordinea cînd e scoasă în stradă, devine chiar ținta preferată pentru a fi umilită și delegitimată de către golani-revoluționari ($25 pe zi pentru auxiliari, nu știm cotațiile pentru cei trecuți prin taberele de antrenament).

Occidentul vrea Ucraina întreagă sub controlul unor marionete deplin aservite, oricum se vor numi ele. E posibil ? Nu cred. Pot rușii să instaureze un regim favorabil lor ? Posibil, eventual la reluarea reluării, dar revoluția portocalie 2 e mai violentă, mai decisă să rupă echilibrul Occident-Rusia din zonă, să facă extrem de dificilă o a doua înfrîngere. Pentru asta trebuie să instaureze un regim extrem de represiv, care va fi, inevitabil, îndreptat cu predilecție împotriva minorității ruse. Un regim minoritar, la rîndul său, bazat pe etnici polonezi și pe greco-catolicismul agresiv + tembelii comuni cu creierul în UEa aia fantasmagorică, imaginar prosperă și liberă, toți „anticomuniști” și „liberali” de cînd i-a făcut mămica lor, oportuniști de trimestru (atît bate perspectiva lor).

În aceste condiții varianta ruperii ar fi mai logică ? Sau mai probabilă ?

Încrîncenarea occidentală ar considera împărțirea Ucrainei drept o înfrîngere și înainte de a ceda ar arunca multe mijloace în joc, tot nu le pasă cîți oameni ucid. Forțele care s-ar putea ridica împotriva lor nu ar fi, totuși, deloc ușor de înfrînt. Avantajul celor ce dețin Kievul constă în aparenta legitimitate pe care ți-o dă controlul asupra capitalei unui stat recunoscut și a cărui integritate teritorială nu a fost contestată pînă acum. Așadar, cei ce s-ar opune regimului instalat la Kiev s-ar afla în situația secesioniștilor, cînd, de fapt, partea cea mai mică (numeric și ca teritoriu) a stîrnit tot rahatul.

Să zicem că împărțirea devine inevitabilă. Ce durere de cap ! Ucraina de azi deține teritorii care au aparținut României, Poloniei, fostei Cehoslovacii (azi ar fi Slovacia), Ungaria are și ea pretenții (normal, doar sînt unguri), Rusiei (care le-a luat de la tătari). Dacă tot se deschide cutia Pandorei, Polonia are teritorii ale nemților, Rusia la fel, Bielorusia de ale nemților și polonezilor  (cred, din memorie, ar trebui să compar hărțile), nici țările baltice nu cred că se află chiar în granițele antebelice, Rep. Moldova mai deține și ea o fîșie greu de spus cui ar reveni, de fapt.

România s-ar alege doar cu praful de pe tobă, evident, cu minoritarii români persecutați (și ca români și ca ortodocși), indiferent dacă vreo cîțiva, mai abili, se vor „orienta”. Nordul Bucovinei s-ar afla la pro-occidentali, sudul Basarabiei la pro-ruși. Niciuna din părți neavînd interes să facă vreo concesie, primii pentru că au aceiași stăpîni ca România, ceilalți pentru că ar dori la schimb, în cel mai bun caz, o recunoaștere, care va veni… neam (se potrivește expresia – haz de necaz).

Dacă se iau la bătaie vor veni și refugiați și sicrie (probabil sigilate și în secret, dar tot rămășițele unor oameni care ne-au fost compatrioți și au avut ghinionul de a fi subordonați unor vînduți).