Conjunctura face să se deschidă o „fereastră de oportunitate” (ei, așa se vorbește în lumea analiștilor) pentru opțiunea probabil cea mai favorabilă interesului românesc: candidatura lui Nicolae Văcăroiu pentru funcția de președinte al României.

A fost cel mai bun prim ministru al României, de departe. Într-o perioadă de o dificultate extremă. Amintesc ce dezastru a lăsat terminatorul Stolojan, care amplificase nenorocirea lăsată de Roman. A pornit cu inflație de 120% și a lăsat finanțele țării pe o bază solidă. A avut de luptat cu alte 3 guverne, stat în stat, Fondul Proprietății de Stat, Ministerul Reformei (de care nu te puteai atinge) și eterna Bancă Națională. A guvernat în perioada în care destrămarea României era plan întocmit – planul Balladur. Planul nu a reușit, chiar dacă sub el s-a perfectat, de către actualul spion șef al țării, tratatul foarte prost cu Ungaria (vina rămîne a parlamentului care l-a ratificat). A reușit să păstreze un echilibru cînd NATO a atacat prima oară pe sîrbi, navigînd cu succes (apropos și de controlul navigației pe Dunăre) printre colți de stîncă foarte ascuțiți. A investit (da, da, a existat o vreme cînd statul investea în economie) în Petromidia, în Romtelecom, de exemplu. S-au realizat puținele privatizări de succes, prin metoda PAS, tot în guvernarea sa. Mai sînt și altele. Punctele slabe are cine să le găsească, nu-mi fac griji, doar trăim în țara în care guvernările Năstase și Tăriceanu sînt considerate bune. Față de neantul lui Ciorbea, poate.

Nicolae Văcăroiu ar fi o soluție elegantă și garanția puternică a unui echilibru instituțional. Probabil ar fi președintele cel mai puțin „de partid”, dar cel mai aproape și de interesul național, nu exclusiv un președinte pentru liniștea străinilor. În luna în care a fost președinte, la prima suspendare a lui Băsescu, s-a putut respira în țară, s-a comportat cu o decență remarcabilă, a dovedit încă o dată competența în ale politicii, cum o deține și pe cea în problemele economice și financiare, o combinație rară. Are vîrsta potrivită și, în mod cert, nu l-ar vizita obsesii de obținere a unui al doilea mandat cu orice preț, cu STS, cu DNA și ambasade. Ambasade despre care cred că nu prea l-ar dori președinte, tocmai pentru că nu poate fi controlat sau fraierit, un alt punct în favoarea sa.

Am credința că nu vor fi păcăliți sau trădați cei ce și-ar pune încrederea într-un președinte al țării cu numele de Nicolae Văcăroiu. Sînt extrem, extrem de puțini cei cărora m-aș hazarda să le acord un vot de încredere, cu atît mai puțin să pledez în favoarea lor. Nicolae Văcăroiu s-ar situa în fruntea listei.