Vedem noi cine va candida pentru funcția de președinte și din partea cui. Nu sînt foarte convins nici măcar pentru Crin ca propunere a PNL, să vedem întîi ce fac la ueuro”parlamentare”.

Ajungem la cestiune. Unde e UKIPul românesc, cum ar veni PIRo, sau cam așa ceva ? Nu-și asumă nimeni, individ, grup, partid, să candideze cu intenția de a lupta, fie și în cadrul strîmb ueist, împotriva monstrului ? Individual sau împreună cu alții sub o siglă comună, nu zvîcnește nimic în direcția unei încercări de reprezentare a acelor români care ar dori desființarea sau transformarea radicală a organizației antinaționale UE ?

Da, e complet anormal să participi la alegeri pentru o structură supranațională, în conflict evident cu ideea de suveranitate națională care stă la baza existenței statului național. Totuși, atîta vreme cît nu incriminează nimeni participarea, cum ar fi fost normal, cîtă vreme experții în drept constituțional și judecătorii curții constituționale tac mîlc cu privire la contradicția insurmontabilă dintre suveranitatea poporului român, exprimată prin parlamentul național, și delegarea permanentă de atribuții ce țin strict de exprimarea acestei suveranități către o structură supranațională, probabil că merită încercată și varianta demolării din interiorul acelei structuri.

Așadar, unde sînteți domnilor anti-UE ? Nu vă jignesc cu denumirea de „eurosceptic”, aceasta e invenția ueiștilor pentru a forța peste cei ce se opun unei acțiuni antinaționale plănuită și coordonată cu îndîrjire, de mai multe decenii încoace, impresia că anti-ueiștii ar juca doar un rol periferic, cumva excentric sau exotic, nesemnificativ față cu „imperativul” unificării ueuropene.

Ați avea o sarcină simplă. Nu puteți desființa așa-zisul parlament ueist, odată ajunși acolo, dar ați putea dereglementa tot. Ați putea anula toate așa-zisele directive, recomandări, reglementări, ordonanțe sau cum vreți să le numim ueuropene date pînă acum, fără a le înlocui cu nimic, dezlegînd în fapt parlamentele naționale din robie.

Cine își asumă să candideze sub sigla Partidei Independenței României și să deschidă un drum, un început nou, poate de succes ? Ca să nu mai vorbim de plăcerea de a-i observa pe toți politicienii actuali cu bobițe albe în colțurile gurii, încercînd să mimeze nepăsare și reușind doar să se afișeze în adevărata lumină. Pentru că miza cea mare aici se află. Puși față în față cu trădarea interesului național vor cădea multe măști și vor transpira mulți cu sudoare rece. Una e să pretindă că nu există opoziție reală, că nu există altă cale decît cea a afundării în mlaștină și altceva ar fi să realizeze că un grup de oameni, poate puțin numeros inițial, nu-i mai bagă în seamă și își ia soarta în mîini proprii.

Chiar și joaca pentru președinție ar deveni mult mai interesantă într-un astfel de context, poate că s-ar transforma dintr-un balet de rațe grase într-o competiție reală, mai știi ?