Oficinele de presă insistă cu formularea „președintele demis” al Ucrainei. Nu, nu este demis și occidentul știe foarte bine că nu are un caz legal. Dacă ar exista o instanță neutră, verdictul acesteia ar confirma rapid poziția lui Ianukovici de președinte în funcție. Nu în ultimul rînd datorită avansării de către maidanezi a ciudatei pretenții de legalitate-continuitate prin care un parlament ostatic a luat o decizie care nu cădea oricum în atribuțiile sale. Mai bine mergeau pe varianta „revoluției” depline.

Am privit situația din Ucraina tot prin prisma occidentală, în sensul că am acceptat imediat realitatea, declamată, conform căreia Ucraina ar fi trecut sub control vestic, prin interpuși. Nu e chiar așa, interpușii nu au legitimitatea pe care credeau că le-o conferă „legalismul” acțiunii și, evident, nici popularitatea care să creeze o nouă legitimitate, să-i spunem revoluționară, iar jocul rușilor e posibil să fie mai bine gîndit strategic decît credeam. De altfel, pare logic să bănuiești că Rusia nu se va mulțumi cu Crimeea, o privire aruncată pe hartă e suficientă pentru a te lămuri de ce.
––

Un tip simpatic, puțin nervos de felul lui, puțin aproape parlamentar –  a candidat în 2012 cică [acum se alege si(n)gur] :