Acum am aflat originea giumbixului. Vine de la gali. Ne-am lămurit după ce l-am văzut manifestîndu-se pe monsieur ambasadorix de la Parix. Nu putem anula ipoteza unei posibile corciri cu ceva apucături țigănix, mais passons.

După stupidele premii ale măcelarului, pretext pentru a pocni din biciul antiromânesc, acum se ridică vlaga și într-o maimuțică secundară, un fel de a 5-a roată la căruță, unul care ar fi cică ambasadorix al Franței pe aici. Vai, ce bună e DNA, vai, ce bună e ANI ! Giumbixul respectiv, știți tipul, încap doi într-un fotoliu, demonstrează cît de important e să te apere pronia de prieteni.

Se cunoaște aducerea la ordine a Franței sub ultimii doi complexați, disons misterios cocoțați în fotoliul prezidenților de la républix (imaginea giumbix se insinuează din nou). Ar fi o naivitate, totuși, să credem că atitudinea Franței față de România e dictată doar de subordonarea acesteia față de americani sau de anumite preferințe politice. Nu, francezul are felia lui din tortul colonial și are tot la fel de multă nevoie ca americanul de unelte politice și instituționale prin care să țină băștinașul sub control. Ca să-l slugărească pe el, evident.

Se reconfirmă că domnia judecătorilor și, în sens mai larg, domnia celor nealeși se dovedește periculoasă și înjositoare.

Segmente ale puterii judiciare, instituții care se comportă ca un stat în stat, foarte bine numite agenții (nu știu de ce nu se folosește direct sinonimul), ong-uri care bruiază sistematic legătura cetățeanului cu aleșii săi și virusează procesul generării legilor, segmente ale sistemului de educație  folosite pentru a propaga o ideologie unică, grupurile de uzurpatori care se pretind modele intelectuale, împachetate apoi într-un aluat diform, botezat societate civilă, care îi împinge în atenția publică, prin complicitatea mass-media, cu singurul scop de a monopoliza discursul public pe teme alese din afară, toate aceste componente ale sistemului de dominație străin au în comun nereprezentativitatea.

Mesajul cocoșelului nu e important. De fapt e un merde inept. La fel ca premiile măcelarului, inventate pentru a trimite același tip de mesaj. Atît alegerea temelor de laudă, cît și a persoanelor, purtătoare de virtuți perfect invizibile unui om normal, dar militante-simbol pentru cauzele selectate, reflectă dorința stăpînului străin, poruncă la care plebea trebuie să se închine (rezum: supremația biciului judiciar, vinovăția indusă, superioritatea aleșilor societății civile, mass-mediotismul ca adevăr, feminixmul și ecologixmul). Giumbixul francez a completat lista cu neo-inchiziția giumbixului local, mai degrabă dintr-o manifestare de furie în urma unor înfrîngeri mici, dar semnificative, suferite în ultima perioadă.

La sens-tu qui se glisse dans ton… !? Mult mai tare ca butonașul tău zbîrlit. Ai dat chix, giumbix. Vas-t’en învîrtindu-te !
Ce a ajuns și biata Franță !