Despre infecția eurovizionistă sau ce să ne mai mirăm.

Vom plăti, cu toții, prea sîntem lași, leneși, lacomi, lipsiți de vlagă și de credință. (Acesta fost momentul meu de furie.)

Altfel, ce ne mai distrăm !

Pe 12 mai francezii organziează o nouă zi de retragere a copiilor din școli. Pentru că sînt „educați” acolo să devină ca femelul cu barbă. (O coincidență potrivită pe care m-am grăbit să o consemnez. Nu va trece mult timp și se va pune și la noi aceeași problemă.)

Ponta, ți-a plăcut, ai luat notițe ? (O răutate din partea mea ? Totuși, ce căutai chiar la ediția asta cu… cîntec ? Hai să-i zicem o coincidență nefericită.)

Nu m-am uitat la… competiție. E atît de mizerabilă scremerea, de atît de mult timp, că ar fi absurd să mai aștepți ceva, nu de calitate, dar măcar pasabil. Am fost corupt însă să mă uit la partea de dat puncte. E atît de delicios previzibilă distribuția pe găști regionale și atît de penibilă în același timp. Sau micile modificări dictate de situația internațională a momentului. Aflasem de existența femelului cu barbă cu cîteva ceasuri înainte. După ce s-au exprimat cîteva țări – aiurea, se vede din lună că totul e o mînărie ieftină – a devenit clar că urma să se bifeze un nou moment de progres globalist, adică de anormalitate socială și etică. Așa că, mai degrabă m-am amuzat. De enervat, m-am enervat după aia. Pentru că, în ultimă instanță, mai normală este o reacție de revoltă decît cea dorită de stăpîni, anume pasivitatea oii. Măcar interior să fim teritorii libere de jegul noii ordini antiumane.

Partea cu femelul e clară. Un rebut uman care se pretează sau chiar se oferă pentru a fi transformat într-un simbol-precedent al anormalității programate, impuse prin viol pe multiple planuri mulțimii.

Partea cu noi e mai delicată. Ce facem noi ? De ce nu putem lega, nici ca majoritate nici ca minoritate mai bine organizată, nimic ? Am găsit o bucățică de explicație. Pentru că nu ne înverșunăm. Cu bestiile trebuie să lupți cîinește, pe tot terenul, tot timpul. Starea de război continuu nu este normală, uzează extrem, modifică structural, atacă esența individului. Noi ne comportăm normal chiar și în confruntare, chiar conștienți de pericol și de acumulările negative care ne închid și mai mult într-un sistem bolnav. Ar trebui să ne sacrificăm conștient pentru a obține o victorie decisivă, pentru a sparge în bucăți sistemul ? Răspunsul nu îmi pare atît de evident. Dacă, reflectată în cioburile lui, vom vedea uitîndu-se înapoi imaginea unui monstru aemănător celui doborît ? De enervat trebuie să ne enervăm, trebuie să le spunem gunoaielor gunoaie, dar trebuie să ne păstrăm și umorul. Cît timp mai putem naviga printre wc-urile publice, cît timp mai există locuri nemurdărite de mocirla asta grețoasă, cîtă vreme artificialul, kitschul pot fi separate de natural și de armonios, merită să alternăm lupta cu rîsul. Nu are sens să luptăm pe toate cîmpurile de bătălie care ni se oferă.

Ce facem cu partea de imbecili dintre noi ? Nimic. Dacă vom fi copleșiți de prostie, asta e, vom recunoaște că specia nu a  avut suficiente mijloace de protecție și facem loc la altceva. Nu va reuși nimeni din afara lor să-i convingă să gîndească cu mintea proprie. S-ar putea să-i deștepte viața. Pînă la urmă, omul e liber să fie și dobitoc.