„Domnilor procurori”…

„Domnilor procurori, domnule președinte” – așa a început discursul propiu-zis către angajații Fondului Proprietatea (cel puțin în varianta tembeloidei desemnată ca traducătoare oficială – din engleză nu se auzea niciun cuvînt). La microfon se afla Bidenul, pe hîrtie/prompter se aflau cuvintele Gittenstein & ceilalți Incorporated.

Macovei sau Dănileț sau alt nătăfleț, premiat(ă) sau nu de Măcelarul(Butcher) de serviciu la ambasadă, se aflau printre selec(ta)ții reprezentanți ai colectivului de oameni ai muncii de pe plantația Fondului Proprietatea.

Asta e situația, vrem, dar mai ales nu vrem, „domnia judecătorilor”, tirania minorităților, jaful legalizat ne-au fost reconfirmate prin discursul citit de Biden.

Pentru distracție ne rămîne lupta cu corupția, altfel ne slăbește securitatea statului, uite ce s-a întîmplat cu Ucraina, citi Biden, cît de ușor a fost cucerită. Are dreptate. Cît de ușor au cucerit-o vesticii. Fiul domnului Biden și administratorul averii nevestei lui Kerry (miliardară) au și fost numiți în conducerea principalei firme ucrainene de exploatare a gazelor, ca să consolideze statul de acolo, rapid.

La noi se va consolida după ce ne exploatează/chevronează gazele de șist. Și ne lasă găurile în sol și pînzele freatice terminate. După care vom fi independenți și energetic.

A, uitam, pînă nu de mult eram o „națiune captivă”. Acum nu mai sîntem.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s