Merchelizarea PNL

Ce ar mai trebui să facă mult prea vizibilul agent Johannis ca să se înțeleagă că nu reprezintă altceva decît cureaua de legătură, practic și simbolic, între noul puseu imperial continental, de orientare germană, și colonia românească ? Colonie tot mai bătută de vînturile schimbărilor sau încrîncenărilor venite din exterior, pe care, de altfel, nu le înțeleg deloc  cei din clasa politică care nu sînt gata vînduți/cumpărați.

Inevitabil, merchelirea asta îmi lasă impresia că asist la un fel de chercheleală colectivă a grofilor PNL (ar merge și baroni, dar termenul ar fi confiscat de PSD, cică – dacă ne luăm după bucata, consistentă, din mass-media aservită „dreptei”; grof vine de la graf, așa că…). Dacă mai exista ceva mîndrie românească prin micro burghezia românească, astăzi pare să se fi evaporat. Cît de fraier poți fi ca să te crezi atît de șmecher încît să dai tot pe nimic ? Exact asta face grofimea penelistă cu partidul respectiv. Treaba lor.

Se confirmă tot ce am scris, în ultimii 4-5 ani, despre rolul calului troian Johannis (cal troian pentru societatea românească, PNL se simte foarte bine cu el, lîngă el, sub el). Mai grav, se confirmă o lucrătură antiromânească veche, profesionist construită, lucrătură păguboasă pentru interesele românești și, cel puțin avînd în vedere integritatea teritorială, foarte periculoasă.

La o scară mică, întîmplările din România par să confirme declinul imperiului american sau, cum îmi place să-i spun, a facțiunii de peste Atlantic a imperiului occidental. Nici o mirare, avînd în vedere rolul nefast jucat de idioții neoconservatori de acolo în politica americană a ultimelor două decenii. Ordinele vin tot de acolo, în varianta rățoită, pe teren însă francizele globalistă și, iată, cea eurogermanică, hotărăsc totul.

De ce sînt peneliștii atît de docili, atît de dispuși să devină ridicoli, tocmai ei, cei mai cu coada pe sus dintre toți ? Nu știu sigur, dar mi se pare că atît s-au sucit și fandosit încît, în plan practic, au secătuit de orice vlagă. Se joacă de-a prețioasele ridicole, confundă bizantinismul – care ar putea fi, bine practicat, expresia cea mai înaltă a artei politice – cu masoneria de șorțuleț. Nu au rădăcini solide, au pierdut timpul încercînd să se adapteze la teoria imbecil-ticăloasă a neoliberalismului (opus liberalismului clasic). În loc să-și refacă baza economică și să apere cu dinții moșia (cuvînt folosit aproape la propriu) națională, inclusiv prin sprijinirea statului împotriva străinilor, s-au lăfăit în bacșișurile uitate de colonizatorul insinuat, întîi, apoi ocupant fățiș. S-au luptat cu comunismul mort dinainte de 89, cu propria lor ascendență imediată, pentru că, după 45 de ani, tot produsul trecerii istoriei erau, nu îngeri coborîți cu Adam Smith de-a dreapta. Acum au devenit inevitabil pestriți ideologic, etnic, economic.

Dacă nu au vrut să fie burghezie națională, atunci peneliștii nu vor mai fi nimic. N-au decît să se uite în oglinda PDL. Nu le place, dar buldogul, omul cu marmura și trotuarele, șmecherul care a lansat mizeria Roșia Montană și alți învîrtiți, sînt chiar ei. I-au învins. Au stors statul și au prins cheag. Chestie care ține loc de ideologie, de perspectivă pe termen lung sau alte fleacuri. Peneliștii (cîți nu au condicuță soros sau cursuri scurte și îndesate de merchelizare rapidă), par invidioși și dornici de a fi și ei ca pedeliștii (cei care nu au condicuță soros sau cursuri scurte…). Au toate șansele. Doar felia de plăcintă se va face tot mai mică.

Eu mă pregătesc pentru oroarea guvernului de astfel „de dreapta” de la anul, poate chiar mai repede, de ce nu ? Eu mă pregătesc să suport. Alții s-ar putea să se pregătească să-i dea dracului pe toți. Chestie cu care voi fi de acord.

2 comentarii

  1. Sunt în mare parte de acord cu ceea ce ați scris. Cînd am văzut că PNL vrea să părăsească grupul ALDE din Parlamentul european pentru a trece la populari m-am mirat tare. Credeam – vorba lui Guy Verhofstadt – că Antonescu și-a pierdut mințile! Acum, văzînd că PNL vrea să fuzioneze cu PDL, am impresia că toți și-au pierdut mințile. Vrea, oare, chiar și batrînul Quintus să trădeze liberalismul? Cum este posibil ca un partid care își cîștigase în ultimii ani un oarecare prestigiu să se dizolve într-o dreaptă incertă și confuză? După ce cu ani în urmă un lider al său – Stolojan – a rupt o parte din trupul PNL ducîndu-l în brațele marinarului grobian, iată că azi, un alt lider al său, și încă unul demisionar, îl dizolvă în ciorba incertă a buldogului.

    1. Liderii, mai ales „el lider maximo”, nu numai de la PNL, au fost și sînt foarte dubioși. De multe ori ajung în vîrf după un proces elaborat, „ajutat” din tot felul de direcții ciudate. Cum, necum, nu-mi explic de ce, odată ce au început să strice în mod evident, nu sînt opriți sau schimbați.

      În situația de acum, probabil și pentru că timpul presa, se vede din avion că acționează sub constrîngere din afară. Promisiunea/tentația cea mare care bănuiesc că i-a atras pe mulți din biroul politic probabil este cea a revenirii la guvernare pentru o perioadă lungă.

      Cît despre Antonescu și echipa cu care a lucrat pentru a se ajunge aici, personal nu am niciun dubiu că avem de a face cu o pură operațiune Soros. Nu ar fi fost însă suficient fără complicitatea, pasivă sau interesată, a multor altora. Deocamdată sorosii – care se află într-un acord total cu alde Merkel în privința tipului de uniune europeană și a direcției strategice – au obținut ce au vrut, ceilalți mai vedem dacă se aleg cu ceva.

      Noi, ca martori și „beneficiari” ai porcăriilor pe care le fac unii și alți putem să ne luăm, din nou, cu mâinile de cap. Nu în ultimul rînd pentru că ajunge să te înspăimînte calitatea umană și inteligența politică a celor ce se pretează la mizerii din astea. În mod evident, nu putem spera că vom fi apărați, ca nație, cu asemenea politicieni. Ce interese, ce speranțe de trai decent, să zicem mersi dacă mai supraviețuim!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s