Din articolele excelente apărute pe pagina lui Ilie Șerbănescu :
„Centrul din UE, aflat în vestul Europei, mereu mai puţin în măsură să păstreze vechile atuuri în competiţia economică mondială, îndeosebi în faţa puterilor asiatice, măreşte presiunea asupra periferiilor din estul Europei pe care le controlează, în încercarea de a se salva pe seama acestora.„
„Capitalul de la centru „execută” însă pur şi simplu periferiile şi cere principalelor forţe politice de acasă să facă la fel. Dreapta şi stânga de aici îşi unesc de fapt puterile pentru ca în centru să se strângă cât mai multe din beneficiile şi cât mai puţine din costurile crizei şi presiunilor din afara UE. Pe seama periferiilor! La periferii canonul stânga/dreapta devine un non-sens. Clasa politică de la periferii este târâtă de şefii din centru în această falsă dispută pentru a o abate de la adevărata bătălie pentru supravieţuire economică în faţa centrului.„
„Și, vai, există probabil câţiva naivi prin România care credeau că ţara va fi salvată dacă vine stânga la putere pe la Bruxelles. Salvată de la ce?! Din statutul de colonie?! Doamne păzeşte! Nu dreapta sau stânga germană, nu dreapta sau stânga franceză, nu dreapta sau stânga olandeză, ci Germania, Franţa şi Olanda au barat fără echivoc primirea României în spaţiul Schengen!„
„Să precizăm că, în şapte ani de apartenenţă la UE – din păcate ani de aprofundare a tipologiei şi mecanismelor centru-periferie în funcţionarea organizaţiei – România s-a ales cu poziţia fără întoarcere a unei colonii în cel mai de jos stadiu, acela de anexă de consum.„
„Naivii care eventual mai delirează pe la periferii în canoanele dreapta/stânga s-ar cuveni să aibă în vedere înţelegerea dintre stânga şi dreapta din centru, în condiţiile în care niciuna nu deţine majoritatea absolută, pentru a conduce UE. E groasă rău de se aliază mântuirea portocalie cu pericolul roşu! Înseamnă că nu mai poate altfel centrul transpartinic şi transnaţional să secătuiască periferiile bine divizate pe culori politice dar tocmai aşa deznaţionalizate şi mai uşor de prăduit.„
[ Canonul stânga/dreapta: ceaţă pentru pentru axa centru-periferie (I)
Canonul stânga/dreapta: ceaţă pentru pentru axa centru-periferie (II) ]
––
„Au fost necesare niscai cazne, căci s-a văzut repede că povestea cu dezvoltarea României constituia un biet trombon, iar acum, privind retrospectiv după numai câţiva ani, obiectivul urmărit era unul mai mult decât jenant: ca banii din România, ăia insuficienţi, să fie totuşi “intermediaţi”, mai bine zis controlaţi, de bănci străine şi nu cumva de bănci româneşti!„
„Ce alt rost mai au de-acum băncile străine decât acela de a ne secătui împrumutând pieţei româneşti cu cele mai înalte marje de dobânzi din lume banii strânşi chiar de pe piaţa românească?! În caz că ar fi vorba de bani aduşi de ele din afară, bravo lor, dacă, desigur, ar găsi proşti să se împrumute la ele. Dar e vorba în mod net doar de bani din România. Proştii nu sunt proşti pentru că aşa au ales, ci pentru că sunt obligaţi. Si aici este rolul BNR!„ [Victorie deplină asupra României]
––
„Noi, constatând doar că guvernul Ponta nu face în domeniu excepţie de la linia guvernărilor anterioare, punem articulat întrebarea: cum se face că toate administraţiile, indiferent de culoarea lor politică, din întreaga perioadă postcomunistă, au evitat (nu ezitat, ci evitat!) să lege printr-o autostradă Bucureştiul de Ardeal?!„
„…[guvernul Năstase] când a fost să facă un cadou americanilor pentru primirea României în NATO le-a dat să construiască în condiţii halucinant de avantajoase o autostradă. Care?! Braşov-Borş, deci una care să lege Ardealul de capitala Ungariei şi nu cumva de capitala României.„ [Să nu trecem cumva Carpaţii!]
––
„În contextul slăbiciunilor Rusiei din aceea perioadă, Occidentul a schimbat foaia. A preluat România în NATO şi UE şi, în numai zece ani, cu o viteză inimaginabilă la scară istorică, a terminat-o! I-a luat sub control resursele naturale, distribuţiile de energie, băncile, pădurile, pământurile, industriile care îi erau de folos (pe restul dându-le la fier vechi), retailul, întregul rulaj al banului. N-a mai rămas nimic important (strategic cum se spune) în mâna românilor! Din punctul de vedere al controlului economic, românii au ajuns străini în propria ţară: un exemplu, pentru cărţile de istorie, de cucerire cu eficienţă de către străini a unui teritoriu, chiar dacă încă numit ţară!„ [România nu este Crimeea!]
––
„Deci, ce propune dl Nicolescu pentru România?! Ca aceasta să vină anual cu vreo 10 miliarde euro în puşculiţa comună (4-5 miliarde euro din exploatarea resurselor ei şi restul din creşterea de vreo trei ori faţă de prezent a preţurilor la consumator) şi să ia din această puşculită, tot anual, doar vreo câteva sute de milioane de euro! Bună afacere! Apocalipsă totală! O adevărată “solidaritate”: noi cu resursele, ei cu nevoile; noi cu preţurile abominabile, ei cu preţurile “competitive”!„
„Atenţie, cu pusul în comun de resurse! Asta merge pentru căţei, dar nu şi pentru stăpâni! S-ar putea să vă dezmoştenească cei de la OMV, de unde aţi venit la guvern! Noroc că v-a adoptat dl Ponta! [Apocalipsa după Nicolescu]„