Dacă nu se schimbă nimic în următoarele 3 luni, dacă rămîn drept singure opțiuni cu șanse reale cei doi, Ponta și Johannis, voi vota din prima cu Ponta.

Ura neagră și imbecilă a… „dreptei”(!?), citește refacerea extrem de păguboasă a alianței DA, depășește ce îmi puteam imagina (nu mă miră, m-am obișnuit să nu anticipez corect cît de jos se poate coborî).

Nu am simpatie pentru Ponta, deloc. Contează că oponentul lui e un neamț reformat, iar eu voi pune înainte un român ortodox, din principiu, pentru că etnia și confesiunea sînt importante politic. Contează, dar nu atît de mult. Altădată aș fi brodat, poate, pe diferența dramatică dintre mască și realitate, m-aș fi întrebat cît de sincer e Ponta, fie el român și ortodox, cît de supus față de stăpînii străini, cît de dispus să cedeze în fața globaliștilor, sorosisti, ueiști, transatlantici (prostia cu rușii sau chinezii nu ține, nici alde Ponta nici cei „de dreapta” nu pot fi decît cu stăpînul occidental; dacă neamțul – din Germania – cîrmește spre rus, atunci da, e posibil, dacă nu, nu).

S-o scurtez, pentru că nu am nici de ce să mă justific, nici de ce să explic, nici nu mă interesează să conving. Mai văd eu cum comentez  alte aspecte, legate de chinuitorul marș spre neant al țării, independent de alegerea unui președinte nefericit (dacă nu se alege un trădător visceral, nu are cum să fie, omenește vorbind, decît o grea pedeapsă și încercare funcția respectivă).

Mi-e silă de felul în care sunt priviți bătrînii țării mele de către ăștia, „de dreapta”. Din motive mai vechi și mai noi, majoritatea celor în vîrstă sînt percepuți ca votanții „stîngii”, „comuniștii”, și atunci devin ținta spurcatei uri a unei propagande demente.

Nu m-au prostit nici unii nici alții. Am anticipat corect „trădarea” peneliștilor, un remake al alegerilor din 2009. Nu și jegoșenia. Nu suport monarhismul hohenzollernian al A3 sau alinierea lor la „imperativul” universal acceptat de politicieni și mass-media, cel conform căruia e firesc să domnească străinul în țara mea. Dar detest mai mult „domnia judecătorilor”, dictată tot de către ocupantul străin, jug grozav, de care mă îngrozesc, resemnat, ca un alt Ghișe solitar, cu ideea că oamenii nu vor avea timpul și înțelegerea necesare să descifreze pericolul, înainte de a fi prea tîrziu. Toate aceste motive de meditație funcționează și vor funcționa în mintea mea și de acum încolo. Mai sînt altele, destule. Se subînțelege că nu mi-am schimbat nici una din părerile mele despre UDMR, regionalizare, amenințări clare la adresa integrității teritoriale.

Dar, peste toate, nu le mai suport ura neagră, prostia elitistă care se crede deșteaptă, ipocrizia fără limite. Își asumă, din nou, clișeele cele mai grotești, cu trufie. Uneltele lor proaste, lipsite de umor, pe care le disprețuiesc chiar ei, cu scremerile lor ad hoc, ar trebui să-mi provoace admirația, să mă convingă. Agramații lor sînt valabili. Baronii lor nu sînt baroni. Ariviștii lor obtuzi sînt tinere talente. Bine. Mă izolez de pe acum de orice posibilă influență, cu scîrbă. M-am săturat de ăștia, nu fac parte din societatea lor de… mai jos.

Paul Klee: Two men meet each other supposing the other to be of higher rank