Eșecul referendumului pentru independența Scoției va slăbi și mai mult statele naționale captive în burta monstrului UE. Presiunea pentru regionalizare va crește. De altfel, primul lucru pe care l-a spus Cameron se referea la o mai mare autonomie pentru cele 4 națiuni (!? – cu englezii retrogadați din statutul imperial ?).

Scoțienii nu revin la statul lor pentru că s-au temut, printre altele, de ieșirea din UE. Dacă ar fi fost o alegere strict între un stat al lor și rămînerea sub tutela britanică, rezultatul ar fi fost probabil altul.

UEa s-ar fi aflat, pentru prima dată în istoria ei, în situația de a pierde 5 milioane de oameni, un teritoriu și ceva resurse naturale. Culmea, poate că scoțienii ar fi optat pentru apartenența la UE, tehnic însă erau un stat nou care nu semnase tratatul de înfeudare și nu cred că „magicienii” de la Bruxelles puteau să-i încorporeze fără forme „legale”.

Exemplul Norvegiei, aflată bine mersi în afara UE, comparabilă ca poziție, mărime, populație, resurse de hidrocarburi ar fi fost unul mult mai potrivit pentru Scoția, dar…

Mă gîndesc că, după o perioadă prea lungă în genunchi, oamenilor le devine tot mai greu să-și regăsească libertatea. Avertisment insuficient de bine conștientizat. Să nu uităm că scoțienii sînt un neam foarte mîndru și cu toate acestea…

De lucrat i-au lucrat tot ai lor, evident. Prin dezbinarea adusă de dezbaterile controlate tematic. Probabil că referendumul ar fi trebuit organizat după o declarație formală de independență și ar fi trebuit să pună problema invers, dacă e bine ca statul independent să revină, prin voință proprie, la uniunea cu Anglia, ținînd cont de considerentele practice rezultate în 300 de ani de „Mare Britanie”.

Repercursiunile referendumului din Scoția se vor simți în toată UEa. Se va profita de acest precedent pentru a răstălmăci dorințele oamenilor în așa fel încît, minune mare, se va ajunge la concluzia că toți vrem ce ne-a pregătit UEa de mult timp.