Adevărul zilei de ieri, strict după rezultatele cunoscute, ne spune că Johannis nu are nici o șansă.

Se pot întîmpla multe, probabil dinamizarea campaniei electorale, schimbarea stilului, ieșirea la bătaie, surprizele de la pachet pot aduce învolburări. Totuși, pentru a cîștiga, neamțul are nevoie de un miracol sau de o catastrofă. Altfel, matematic, chit că băiatul nu știe să numere nici case, nici bani, nu trebuie să-și mai facă iluzii. Asta dacă e capabil să-și facă iluzii, o trăsătură umană, în definitiv.

Cei ca mine, cu simpatie pentru Vadim, naționaliști de… România, ca să zic așa, adică nici de dreapta nici de stînga, nici liberali nici socialiști, nici libertarieni nici liber schimbiști, pentru că anumite chestii se află deasupra împărțirii (arbitrare și mincinoase, de altfel) în stînga-dreapta sau peste ideologii (adesea răsuflate), cei ca mine nu pot vota cu neamțul. Cine nu înțelege acest adevăr simplu, nu înțelege nimic din naționalismul care doare, nu cel de uniformă și trend.

Mai mult, cei ca mine se află înaintea unui paradox trist. Ardealul a fost bramburit total în 25 de ani de agresiune cultural-economică și de cedări sau trădări din partea puterii politice românești. Eu nu voi ezita să apăr Ardealul pentru români și pentru România, dar nu o pot face în ciuda ardelenilor români. Nu e Ponta românul ideal pe care, poate, și-l doresc, dar dacă nu înțeleg în ce capcană au fost prinși, eu, din București, pot doar să am răbdare să le vină mintea la cap și să se lepede de viperele dintre ei. De apărat, repet, nu pot să o fac în locul lor, doar alături de ei. Poate îi apără Johannis mai bine… Cînd se lămuresc, noi tot aici vom fi, așteptîndu-i.

La o adică, nu Klaus, Rus, Boc. Macovei sau Calimente își vor trimite fii să moară ci tot proștii din Vaslui sau din Bărăgan sau chiar huliganii bucureșteni. Dacă știi că poți conta pe ei pentru ceva ce nu se poate cumpăra, cît de absurd e să pierzi pe mîna unor nefericiți cu mintea lălăind spre Budapesta.

Ardealul e cea mai tristă parte a României, blestemat să fie, poate, cea mai frumoasă și bogată regiune a avut nenorocul să fie ținta celor mai crunți invadatori. Dincoace de munți, am avut noroc cu turcii sau polonezii sau rușii, răi, dar cu hibe în mașinăria de dominație. Ardelenii i-au avut pe unguri, nemți și catolicismul – din care s-a rupt și apoi încolăcit sugrumător și fratricid protestantismul de toate felurile.

A fost mult, mult mai greu pentru cei din Ardeal. Au avut de îndurat chinuri și s-au confruntat cu dileme existențiale pe care muntenii sau moldovenii nu le-au cunoscut niciodată. Au fost agresați de mașinăria ucigătoare de minte a propagandei cu secole înainte ca ea să fie perfectată și în est. Cu ceva noroc și, periodic, cu domnitori hotărîți, românii de dincoace de munți s-au aflat la limita la care agresiunea s-a oprit înainte de suflet.

Ardelenilor au vrut să le ia și sufletul. N-au reușit, dar prețul plătit se simte pînă în ziua de azi. Uzura anticreștină a kominternismului  e mizilic, la scara istoriei, față de confruntările profunde, interiorizate, strecurate perfid, strategic, vreme de 8 secole. Ar fi multe de spus despre schema, adaptată de-a lungul timpului, prin care se repetă formula de cîștig, de perpetuă (neo)iobagizare a românilor ortodocși sau ca sursă de frămîntare, constant epuizantă, în sufletul celor ce au trecut spiritual de partea cuceritorului crezînd, adesea, că își ajută neamul.

Ar fi multe de spus, momentul unor biete alegeri prezidențiale poate nu e cel mai potrivit pentru așa ceva. Abia aștept, pentru a le demonstra ardelenilor că nu e nici o constrîngere culturală care să mă forțeze să aleg altfel decît ei, să vină, în sfîrșit, un prim președinte ardelean, doar că, fără supărare, vreau un român, nu un neamț. Dacă se poate și ortodox, cu atît mai bine.