––
Constituția României din 1938 [Noua Constituție a României a fost promulgată prin Înaltul Decret Regal nr. 1045 din 27 februarie 1938, semnat de Regele Carol al II-lea și contrasemnat de Președintele Consiliului de Miniștri, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Miron Cristea, și de 15 membri secretari de stat. Promulgarea Constituției a avut loc în urma Plebiscitului din 24 februarie 1938. Constituția a intrat în vigoare la data promulgării ei (27 februarie 1938).] :
Art. 34. – Puterile constituționale ale Regelui sunt ereditare în linie coborîtoare directă și legitimă a Majestății Sale Regelui Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, din bărbat în bărbat prin ordinul de primogenitură și cu excluziunea perpetuă a femeilor și coborîtorilor lor.
Coborîtorii Majestății Sale vor fi crescuți în religiunea ortodoxă a Răsăritului.
––
(dublu nasol)
––
Constituția României din 1923 :
Art. 77. – Puterile constituționale ale Regelui sunt ereditare în linie coborîtoare directă și legitimă a Maiestății Sale Regelui Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, din bărbat în bărbat prin ordinul de primogenitură și cu exclusiunea perpetuă a femeilor și coborîtorilor lor.
Coborîtorii Maiestății Sale vor fi crescuți în religiunea ortodoxă a Răsăritului.
––
(2 x dublu nasol)
La conu' Mişu 
Că tot se caută un prenier…
Va citesc de mult. Per se, asta nu inseamna nimic. Citeodata nu sint de accord cu ce spuneti. Ades, sint. As avea doua lucruri de comentat in raport cu informatia furnizata in mai susul paginii: potzi fi impotriva UNEI traditii, dar n-ai cum s-o negi. Poti alege s-o consideri nesemnificativa, shi sa n-o urmezi, dar nu poti face sa dispara in uitare pe toti cei ce-au considerat-o importanta, generatii la rind. Motivele lor sint la fel de importante, in epura, cu ale dumneavoastra. Succesiunea pe linie masculine nu-I o caracteristica a caselor regale din lume, e doar una dintre cele trei posibilitati.. posibile: femeiasca/barbateasca/mixta. Sa judeci aratind cu degetul optiunea unora ori altora, este o perfecta pierdere de timp si-o irosire terna de argumente. In ce priveste religia autoimpusa membrilor casei regale romane – va banui ateu, si va respect alegerea, cu toate ca n-o consider potrivita – cred ca asta, in viziunea lor, facea parte din legamintul facut de domnitorii ne-paminteni cu poporul ce i-a ales domnitori shi cu pamintul pe care l-au iubit (fara tagada, unii dintre ei) cu pasiune. O pasiune ce le-a ridicat misiunea mai presu de legaturile de singe, facindu-i sa puna interesele Tarii lor inaintea intereselor personale. Personal – si nu sint singurul – ma inclin in fata alegeri lor. Fara indoiala, aveti dreptul sa nu fiti de acord cu mine. Let’s keep it a gentleman’s agreement.
Sînt ortodox.
Nu l-am vrut pe Johannis. În bună măsură, pentru că sînt român ortodox și nu-mi convine ca un neamț luteran să-mi fie președinte (sigur nu mi-ar conveni nici ca rege, cu atît mai mult cu cît nu aș putea să-l schimb la 4-5 ani). Credința mea că este și agent al Germaniei a contat mult. Nici traseul său politic nu e prea curat, evident. Dar, într-o lume în care etnia și credința rămîn cele două linii de forță fundamentale pe care se ridică și mențin statele, ar fi o ipocrizie majoră să nu le considerăm esențiale.
(dublu nasol) – se referea, ca să înlătur orice posibil dubiu asupra interpretării, la faptul că atît succesiunea pe linie bărbătească cît și apartenența la ortodoxism earu obligatorii și nu văd cum renunțarea la cele două condiții ar legitima o restaurare. Nu știu exact dacă nu cumva dinastia s-a stins în caz că nu se modifică regula succesiunii, dar asta e altă discuție.
Nu văd de ce nu ar fi imperative, astăzi, cele două reguli pentru cei ce vor reinstaurată o monarhie bazată pe dinastia H. de S. Și regulile acestea, consemnate direct în constituțiile de atunci, fără nici o variație de la un text constituțional la următorul, reprezintă o tradiție a monarhiei de la noi.
Regulile de succesiune pot fi, si au fost de-a lungul vremurilor, foarte complicate și variate. Niciuna, nicăieri, nu a asigurat perfecta continuitate și stabilitate pe care și le-au dorit cercurile care decideau (mai tîrziu națiunile, să zicem).
Eu sînt republican și nu văd argumente suficient de tari, din punct de vedere al unei dezbateri în planul bunei funcționări a cetății, care să-mi schimbe preferința. Ce va alege poporul, sper nu în grabă sau în urma unor constrîngeri, mai mult sau mai puțin subtile, voi accepta (fără bucurie dacă nu optează pentru republică).
Totuși, dacă se dorește o dezbatere largă pe tema formei de guvernămînt, mi se pare onest să fie prezentă, în cazul analizei opțiunii monarhice, și varianta unei alte dinastii, poate una inițiată aici.
Cînd a fost răsturnat Cuza, complotiștii au avut altă opțiune, așadar, chiar la origine, dinastia Hohenzollern din România a fost și rodul întîmplării.
Despre interesul străin (de atunci, cel puțin) nici nu vreau să amintesc.