De ce scriu toate astea acum? Din ce pliuri de veşminte ale Zînei Memoriei ies toate la aer acum, îşi cer dreptul la viaţă? Pentru că aşa s-a scris Istoria literară a acelor vremuri. Au fost două tabere: Direcţia Naţională şi Reacţiunea Antiromânească. Verificarea poate fi făcută foarte uşor, prin poziţia avută de fiecare dintre ele faţă de politica hungaristă, faţă de expansionismul rusesc, faţă de tendinţele dominatoare ale sionismului. În vreme ce Direcţia Naţională a abordat frontal toate aceste probleme, cu mari riscuri – Reacţiunea Antiromânească a practicat o politică internaţionalistă, de tip kominternist, dar cu pretenţii elitiste. Fiecare din cele două tabere a încercat să-1 cîştige pe Ceauşescu de partea ideilor sale. Ca ţăran oltean, acesta era, genetic vorbind, de partea mişcării româneşti. Ca lider comunist, care se formase prin temniţe şi case conspirative, în aliaj cu ruşii, ungurii şi evreii, el avea o viziune leninistă asupra problemelor. Poate că din pricina acestui dualism a rămas Ceauşescu atît de controversat, ca om care făcea lucruri foarte bune şi foarte rele, nu într-o viaţă de om, ci într-o singură zi. – Corneliu Vadim Tudor – Jurnalul Revoluției, de la Crăciun la Paște