Am fost odios… de exact

Rîndurile de mai jos le-am pus pe blog acum 3 ani (8 noiembrie 2011) sub titlul destul de anost Papagalii.
Din păcate pentru țară, pînă și titlul de atunci a reprezentat o concluzie/sinteză exactă.
Le-am mai nimerit, uneori destul de bine. Alteori am dat în bară.
În textul de mai jos am nimerit, bine de tot, motivele realității sufocante de azi, anticipînd-o… odios.

 

PNL lucrează pentru prietenii săi: UDMR și PDL.

PSDiștii, în schimb, sînt chiar idioți.

A devenit obositor să desfac tehnica răsuflată prin repetiție a peneliștilor, mici intriganți provinciali (în sens imperial). “Dragă Teo“, “sceleratul“, “guvernul Johannis“, “majestatea sa“, etc. I-au dușmănit de moarte pe cei din PSD (tot mai puțini cu trecerea timpului) care s-au opus, pe bună dreptate, ticăloșiilor, inepte adesea, hoțești mai totdeauna, trădătoare față de interesul național nu de puține ori, pe care peneliștii le-au promovat sistematic. Seamănă cu UDMR nu numai pentru că au fost și rămîn principalul lor aliat, suferă și de sindromul minoritar al acestora, pentru că aroganța lor suficientă, patriciană, nu va purta niciodată un mesaj de succes electoral dincolo de cercul fandoselii mic-burgheze. Acum s-au înșurubat în miezul alianței, vor scoate mult mai multe locuri în parlament decît baza lor electorală, după care își vor vedea stolojalnic, stoiciclic și tăricenește de interesul lor (da, știu, primii doi sînt la PDL, sanchi !).

Ce e atît de neînțeles ? Cînd erau alegeri prezidențiale, ei le smulgeau unghiile pesediștilor cu guvernul. Acum, cînd Geoană vine și spune, stați așa, alegerile prezidențiale nu sînt acum, de ce să vă dau cec în alb pentru Crin, gata, e trădător de Pontă. Hai, plimbați ursul, prea tăricenic nivelul, ridicați-l măcar spre chilimanic.

Mai trebuie să-și dea cu părerea grupul de la Cluj, la fel de util pentru PSD precum o valiză unui chinez tranșat mărunt.

Se coc condițiile pentru ca PNL să se desprindă cu cea mai mare ușurință, nu că ar avea grețuri de felul lor, imediat după ce se văd cu sacii în căruță (după ce au aruncat cît mai mulți saci pesediști, că ei e foarte nobili).

Culmea, neputincioșii politic din PSD din vremea Pontăi-vodă, îl acuză pe Geoană că nu le servește interesele, ba chiar că ar semnaliza către cei care îl doreau, cu furie, debarcat mai an. Așa că, îl dau ei afară din șefia senatului, ca să piardă locul, servindu-l pe tavă băseștilor. Genial.

Au lăsat cancerul de la Cluj să dea în metastază ueuropeană, l-au hrebenciucit în noapte cu vînt pe prostovan ca să-l promoveze partinic pe Ponta cel-de-tot-tut, sînt ca o frunză beată care se crede în ligă cu bandiți de talia socialiștilor francezi. Poate m-am pripit, locurile lor la masa acceptaților de către străini sînt mai la coadă și mai nesigure decît credeam. Bine că nu duc lipsă de ariviști.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s