De Bobotează, sărbătoarea botezului Domnului Iisus în apa Iordanului, cu o zi înainte de sărbătoarea Sfîntului Ioan cel care L-a botezat, după 6 ani și mai bine de scris pe blog despre toate și nimic, am decis, în sfîrșit, să fac ceva util.

Toată vînzoleala noastră e nimic, dacă nu ne gîndim și la modalitățile de a ne salva sufletele. Cine nu crede, nu crede, e treaba lui, fiecare se descurcă individual, cînd îi vine vremea.

Cine crede înțelege și de ce este nevoie de biserică, ca instituție, și de biserică ca lăcaș de cult. Înțelege și rolul acesteia pentru comunitatea locului, înțelege și rostul preoțimii, al ritualului, al ierarhiei și regulilor, al ceremonialului și al necesității comunicării permanente cu cei prezenți, pentru păstrarea tradiției trecutului și a speranței pentru viitor.

În cazul românilor, poate mai mult decît în cazul altor nații, biserica ortodoxă și-a asumat rolul de apărătoare și păstrătoare a unității noastre, dincolo și peste conjunctura politică a momentului, cu răbdare și înțelepciune supraomenească. Un dar pe care nici măcar nu știu cît îl conștientizăm, dar să-l mai și prețuim. Așa sîntem noi, între dar și dar, nu degeaba folosim același cuvînt pentru amîndouă.

Acum, s-a început construirea marii catedrale, a catedralei noastre, Catedrala Mîntuirii Neamului. Nimeni nu a ascuns, de fapt scrie din capul locului, că se dorește a fi un simbol național. O construcție semnificativă ca mesaj arhitectural, ca mesaj teologic și reprezentativă pentru specificul românesc.

Construirea catedralei a început și merge destul de anevoios. Mă gîndesc că joacă un rol și mitul fondator al meșterului Manole, că nu am găsit încă tot sacrificiul de dragoste necesar pentru a fi pus la temelia sa. În mit, prețul jertfei și l-a asumat chiar meșterul constructor. Poate că, împărțit la milioane, sacrificiul devine omenește suportabil, fără a se diminua din puterea sa.

Să trecem la concret și, după aceea, la fapte.

Avem principalul punct de start aici:  Construim Catedrala

Există un număr acolo, care se referă la o modalitate extrem de comodă prin care se poate aduce o contribuție, un număr extrem de mic – cînd scriu rîndurile acestea a ajuns doar la 1235. Haideți să-l creștem de 1000 de ori. Nu peste noapte, dar nici în secolul viitor.

Donația fiecăruia nu e numai binevenită, ci și foarte necesară, tocmai pentru că va fi catedrala noastră.

O altă acțiune, la fel de necesară, trebuie să fie popularizarea constantă. Dacă s-a putut, e drept că with a little help de la anumiți prieteni, ca în (cel mult) două săptămîni să fie propulsat un outsider ca președinte vremelnic al țării, atunci se poate duce la bun sfîrșit un proiect, cum bine se spune, pentru eternitate. Eternitatea țării și a fiecăruia dintre noi, prin ea și prin continuitatea neamului nostru, ca un mărturisitor peste timp, cu mult dincolo de durata unei vieți de om.

Există cei care nu apreciază proiectul pentru că ar fi prea grandios. Nu este adevărat. Măreț trebuie să fie, pentru că aduce slavă Domnului și va fi construit de și pentru un neam întreg. Efortul necesar pentru ca proiectul să poată fi dus la îndeplinire nu este disproporționat de mare, nici financiar, nici tehnic.

Cei care, buni ortodocși, au o nemulțumire, să facă bine să nu gîndească în termenii care le sînt sugerați de un mediu tot mai decreștinat, tot mai teluric, altfel la fel de ostil lor ca și bisericii ce le-a ținut neamul. Da, biserica noastră ne cere o participare, inclusiv la propagarea mesajului. A venit vremea să lăsăm deoparte critica, proiectul a pornit, acum trebuie finalizat.

Doamne, ajută !