Franța este o țară terminată. Clasa politică nu mai are nicio legătură cu propriul popor. Gradul de agresivitate al marionetelor ridicole care servesc drept miniștri, președinți, judecători a atins cote delirante. Dezgustul majorității populației față de aceștia e imens.
De un an și jumătate, cel puțin, urmăresc, prin sursele normalității relative, nu ale propagandei, avertismente bine argumentate cu privire la disperarea forțelor care sufocă Franța, aflate în fața unei realități tot mai crunte, pentru ele, a trezirii populației din adormirea sinucigașă, pe care o cunoaștem și noi destul de bine. Avertismentul cuprinde și afirmația, pertinentă, conform căreia disperarea de a pierde controlul poate împinge aceste forțe să joace o ultimă carte, declanșarea unui război civil. Ținta desemnată: comunitatea musulmană, numeroasă, de altfel. Subiectul e amplu, dar n-am habar cît interesează.
Campania goarnelor regimului detestat s-a amplifcat în ultimul timp, au apărut cărți vitriolante, popularizate extensiv, îndreptate împotriva musulmanilor din Franța, una trebuia lansată chiar azi.
Frontul Național, a cărui ascensiune nu a mai putut fi oprită, trebuie corupt într-un partid al establișmentului. De mulți ani, înainte de schimbarea conducerii, de la tată la fiică, Jean Marie le Pen modificase atitudinea militanților partidului spre acceptarea descendenților musulmanilor, spre atragerea proletariatului, altădată manipulat de socialiști, victimă a politicilor neo-liberale, totul bazat pe un anti-UEism solid. Fiica nu e din același material, se pare. Nu numai că partidului i-ar fi afectată baza electorală, dar împingîndu-l spre un anti-islamism militant, pe un val de inflamare diversionistă, îl legi de structura de forță a regimului, fără de care nu ar putea supraviețui odată ce preia puterea, cînd țara ar fi divizată de o falie aproape fără precedent.
Acum vine atentatul. Deși am pregătit terenul pentru a se extrage o anumită concluzie, nu cred deloc că singura explicație ar fi un 9/11 francez, cu orientarea mult mai pronunțată către interior. Deși rezultatul imediat va fi cel cunoscut, înăsprirea statului polițienesc și creșterea arbitrariului în actul de guvernare și justiție.
Publicația victimă era falită, la fel ca multe altele, unele celebre și respectate la vremea lor, cum ar fi Le Monde, de exemplu, supraviețuind din subvenții guvernamentale. De ce ? Pentru că nu le mai cumpără și nu le mai citește nimeni. De ce ? Pentru că lumea s-a săturat de slugile sistemului. Gloria trecutului, destul de dubioasă și aceea în cazul Charlie Hebdo, nu ține de foame, banii regimului, da. Anumite concluzii se trag singure.
Mulți ar putea fi în spatele operațiunii. Conjunctura internațională este atît de dubioasă încît mulți pot executa operațiunea, pentru ei sau la schimb, unii urmărind să facă un bine regimului, alții să-i dea un brînci, ca să încerce să agraveze o situație și așa extrem de complicată. Contextul francez rămîne cel descris sumar mai sus, unul pre-revoluționar, imagine ocultată aproape total de trăncăneala din mass-media oficială.
La ora actuală, Franța, Germania, Ungaria, Cehia și Grecia fierb vizibil. Pre sau contra revoluționar, toujours portocaliu. Altele mocnesc. Se mișcă în front, pînă și extrem de micul Napoleon Hollande a chițăit împotriva sancțiunilor anti-ruse. Nu există țară mai sigură și mai fidelă ca Johannisstanul, o, nerecunoscătorule unchi Sam.
P.S. De la Charlie Wilson și „războiul său” era inevitabil să se ajungă la victimele de la Charlie Hebdo.
P.S. 2 – Dacă tot se caută suspecți, să încerce cu GIA, islamiștii algerieni care atacau frecvent jurnaliștii pro-regim de acolo, în timpul războiului civil declanșat după lovitura de stat, prima „rezolvare” în spiritul „finalizărilor” de mai tîrziu al „primăverilor arabe” (cînd alegerile dau rezultate greșite – cazul Egiptului; spre deosebire de Johannisstan unde, întotdeauna, rezultatele sînt impecabile). GIA era puternică, la un moment dat, în Franța, iar regimul algerian nu mai e atît de util ca în urmă cu 20 de ani și au mai încercat să-l bage în rahat cu luarea de ostateci occidentali de către o alcaidă mahrebiană de care nu auzise nimeni, aventură terminată cu un asalt brutal, dar eficient, al forțelor algeriene. Ar fi mai credibil să asocieze într-un fel Algeria (a furat, i s-a furat, ce mai contează!) de atentat, o țară legată tradițional de Franța, decît pe fantomele Statului Islamic (IS). Părerea mea, dacă tot e liber la exprimare.
P.S. 3
La conu' Mişu 
Ar trebui să prezentaţi şi caricaturile care au dus la acest deznodământ tragic !
Şi să nu uitaţi că sunt anumite subiecte, cum ar fi „cele sfinte” de care nu se poate râde, decât cu un asemenea preţ !
„Musulmanii normali de pe stradă nu sunt vinovaţi de ce s-a întâmplat în Franţa”
De acord, dar poate că asta se şi urmăreşte :
O culpabilizare generală, gen 11 septembrie, mai ales că unii dintre artiştii ucişi au avut o seamă de opere critice şi la adresa altora, nu doar a musulmanilor,mai bine zis a unor tabuuri religioase, cu care nu se prea glumeşte !
Nu știm cine a operat, așa că nu știm dacă au contat caricaturile. Gargara cu atentatul la libertățile lor, cum ar fi dreptul la liberă exprimare, e o pastișă după imbecilitatea lansată de americani, aia cu „ne urăsc pentru valorile noastre”. Chiar mizerabilă știind cum li se pune pumnul în gură celor ce nu convin regimului.
Revista era fîsîită ca impact public, nu prea mai conta. Dieudonne, de exemplu, comicul detestat de regim, a scos 5000 de oameni, la Nantes, în urmă cu o săptămînă, casa plină. În orice colț al țării se duce (dacă îl lasă să-și țină spectacolele) se bat oamenii pe bilete – nici nu sînt ieftine.
Pentru o acțiune de tip 11 septembrie au sacrificat puțin, prin comparație, cei ce au pus la cale provocarea, dacă a fost o provocare. M-ar interesa cînd au fost trimiși cei 2 polițiști să-i păzească, dacă e o chestie foarte recentă atunci e suspect. Poliția franceză e tot mai ostilă regimului și executarea -filmată- unuia de-al lor de către un presupus islamist poate că îi mai îmbrobodește pe unii dintre ei.
Despre sutele de cetățeni francezi lăsați să se plimbe nestingheriți pentru a lupta în Siria, inclusiv pentru IS, după ce și-au asigurat înregimentarea, transportul și ce-o mai fi fost nevoie prin rețele 100% monitorizate de serviciile secrete, s-a vorbit foarte puțin. În schimb, cînd un crimial ca BHL e dat afară, pe bună dreptate, din Tunisia, vuiește presa.
Dacă tot se caută un motiv, aș sugera că, poate, sînt unii care nu-i au la inimă pe francezi pentru crimele comise în Libia, Mali, Siria sau Coasta de Fildeș, ca să luăm doar implicările recente, de amploare mai mare. E drept că nu prea văd de ce ar fi vrut să se răzbune pe Charlie Hebdo pentru crime de care sînt răspunzători Sarkozy, Hollande, BHL, etc.
De dragul libertăţii presei ( care peste tot este a lor, a iudeo-masonilor, deci nici vorbă să fie liberă
), se sacrifică libertatea noastră, a tuturor !
Oare chiar ne cred atât de proşti … ?
Cred că da…