Cu Franța oficială ? Nu, merci. Politica Franței este una de agresiune, de încălcare a regulilor internaționale, de amestec brutal și criminal în afacerile unor state. Guvernanții francezi sînt vinovați de distrugerea Libiei și au o contribuție importantă la susținerea, înarmarea și antrenarea celor care au aruncat Siria în război civil, cu mii de morți, mutilați, sute de mii de refugiați, orașe și infrastructură distruse. Dintre cei sprijiniți și de Franța oficială se desprind diverși indivizi care ajung să populeze rîndurile Statului Islamic, de exemplu, sau puzderia de alcaide mititele, reale sau de fațadă, care își revendică diverse atentate prin lumea largă. Mă rezum la cele două exemple, et pour cause.

Cu publicația Charlie Hebdo ? Nu o citesc, puținul pe care îl știu despre conținutul său nu-mi provoacă nici interes, nici simpatie, sincer, nu mă interesa. Va continua să funcționeze, pierderea unor nume grele de acolo este, într-un fel, irecuperabilă, dar cei interesați pot să o ajute, cumpărînd-o, de exemplu.

Cu victimele ? E imposibil. Pot să le deplîng, nu să mă solidarizez. Cum s-ar putea realiza o solidarizare ? Prin sinucidere ? Poți să fii alături de familii, poți să le ajuți, să încerci să le alini durerea, dar să te solidarizezi (!?)… Îmi pare o lipsă de respect față de suferința pe care nu o pot înțelege deplin cei ce nu au fost direct loviți, cu toate încercările lor de a fi empatici. Poți, de asemenea, să-ți exprimi indignarea față de actul violent, criminal, care le-a curmat viața, însă, repet, nu poate fi numită solidarizare.

Cu libertatea de exprimare ? Sau cu cei care vor să apere libertatea de exprimare ? Hmmmmm… Poate, dar cine sînt aceștia ? Oficialii francezi sau străini care se vor pune în fruntea marșului ? Valls și Poroshenko al Ucrainei !? Să fim serioși. Eu nu cred că există libertate de exprimare în occident. Dimpotrivă, văd cum se agravează, de la an la an, o stare mizerabilă în care mass-media a devenit instrument al propagandei, al dezinformării, al manipulării, al propagării minciunii. Și de prostire, deliberată, „științific” operată, a mulțimii. A, ar putea fi și mai rău. De acord. Libertatea de exprimare ar trebui recîștigată, dar nu mărșăluind exact alături de cei care au ruinat-o.

Cu valorile universale (mă rog) din „lumea liberă” ? Penibil. Nu e liberă deloc. Pot să scriu bloguri pînă se tocește tastatura, pot socializa pe rețele pînă se stinge soarele, mă învinge feisbucul organizat sau revoluția colorată sau acquis-ul comunitar sau ong-ul lui Soros în 100% din cazuri. Nicio temă importantă nu poate fi discutată fără impurificarea imediată de către păzitorii de profesie. Reciproc, orice temă minoră, de obicei nocivă, poate deveni subiect obligatoriu, cu consecințe politice și legale, tot grație păzitorilor de profesie. Am de ales între globalism și globalism, între reformă și reformă, între domnia judecătorilor și cea a judecătorilor, între legea scrisă de onguri, curți supreme, societăți civile, de oricine, doar de reprezentanții legitimi ai unei națiuni, nu. Am scris națiune luat de val. Națiunile sînt dușmanul pentru „lumea liberă”. De la credința în Dumnezeul creștinilor, pînă la credința în dreptul nației mele de a fi liberă și suverană, de la dorința mea ca românul să fie stăpîn la el acasă, pînă la dorința de a vedea cum operează bunul simț și decența, nu ipocrizia, nimic nu poate să se închege, nimic nu mai poate fi respectat, nimic nu mai poate fi păstrat în „lumea liberă”.

Nu, nu am cu ce să mă solidarizez… pe tema dată.

Aș avea cu cine și ne-am găsi punctele comune, dar nu în cămașa de forță a sistemului ticălos.