Perfect ilustrativ pasajul de la 0:45. Scroafa respectivă nu s-a tîmpit în ziua în care s-a întîmplat ce s-o fi întîmplat la Charlie Hebdo. Nu a ajuns șefa departamentului de politică de la France 2 pentru că gîndea altfel și s-a tulburat acum. E produsul tipic al deceniilor de societate deschisă, de decreștinare și manipulare, dovadă vorbitoare a degenerării teribile a societății.

Adaug și un alt scurt pasaj, probabil cel mai dezgustător, de la ceremonia de… rămas bun (funeralii laice – cum le descrie cel ce relatează) pentru un charlist:

„Aussi, j’espère qu’on oubliera bien vite Luz annonçant que lui et Charb étaient amants et n’avaient de cesse de s’enc… (en français dans le texte). Métaphore, aveu ou franche déconnade, l’auditoire est resté… sur le c… en entendant cela.” ( Les funérailles de Charb et de Stéphane Charbonnier – via Prioritate de dreapta )

Dacă îi vom lăsa să ne încalece acum, cu big brother-ii și facegoogyahciasri-urile lor, cu procuraturile, delatorii și turnătorii cu condicuță, cu diversiunile lor de rahat, cu spaimele confecționate la minut, dacă îi vom lăsa să continue mascarada criminală a războaielor gratuite ca motivație, dar extrem de costisitoare și distructive, atunci vom condamna cîteva generații la teroare adevărată, nu din asta manufacturată cinic și hollywoodian.

Să nu uit. Nu sînt, bă, Charlie ! Fie fițuica, fie „simbolul libertății de exprimare”. Nici solidar cu haimanale politice de tip Valls, Poroshenko, Merkel, Hollande sau Johannis. Dimpotrivă, cred că tot răul ni se trage exact de la jigodismul fără frontiere.