Aceeași vomă

Operațiunea „anti corupție” executată de „dna”-ul american împotriva FIFA confirmă, pînă la virgulă, unde se află sursa de inspirație pentru modelul de „domnie a judecătorilor” (ca să cităm din clasici) care terorizează societatea românească.

Nu era loc de dubiu nici pînă acum, mai ales după deșănțata manifestare de diktat colonial prin care a fost impusă organizația capac denumită CSM și i-au fost selectați componenții, ca la circ, sub bagheta ambasadorilor occidentali și a unor notorii fundații și asociații cu condicuță. Originalul registrului găsindu-se dincolo de ocean, ca să fim bine înțeleși.

În cazul mascaradei cu FIFA, interesele americane sînt impuse cu pumnul și piciorul în gură, fără să neglijăm satisfacția răzbunării, caracteristică macoveică de prim rang. Țintele nu numai că se văd limpede, ba chiar ni se bagă ostentativ sub ochi: Rusia și Africa de Sud. Lasă, îi vine ei rîndul și Braziliei. Cu China și India mai greu, pe linie de fotbal, dar vor găsi conexiuni și pe acolo, fantezie să fie !

Ce bine că m-am vindecat de microb, de un număr de ani. Ce te faci însă cu virusul justiției, care pare mai periculos decît Ebola, dacă se înverșunează să intre în tine ?

În cazul României, modul de operare cu schemă de peste ocean e autodistructiv prin excelență. La americani, teroarea judiciară internă se livrează mult mai sofisticat. Sau cel puțin așa era, de o vreme a cam dat strechea și pe acolo, de cînd cu teroriștii declarați.

Se mai risipește o îndoială. Vor să ne taie pădurile de tot ca să rămînem fără material pentru bîte. Eu cred că se vor găsi, la o adică. Dacă nu, le importăm sau aducem prin contrabandă. Eventual de baseball, că fotbalul/soccer vedem cît de cîh a devenit.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s