din ciclul „Cînt de-ngheață apele”

Degețel (mai nou) din Vale lăsă draperia să cadă încet la locul ei. Străzile Șezutului Regelui erau pustii chiar și în această frumoasă seară de vară. Liniște peste tot. Știa de la oamenii lui că pînă și în Fundătura Puricilor nu mai mișca nimic odată cu apropierea întunericului,

N-ar fi trebuit să lipsesc atît de mult timp din capitală, își zise, iar ochii negri și mici se strînseră într-o căutătură de șarpe gata de atac. Inițial, călătoria se dovedise profitabilă. Reușise, cu un simplu brînci, să devină stăpînul de facto din Vale. O plasase,  de bună voie, după o lungă și plictisitoare muncă de îmbrobodire, pe Sarsana Storc în brațele băiatului Regelui din Nord, cum le place stăpînilor regiunii de la graniță să se alinte, ca acesta să o introducă, în sfîrșit, valorilor occidentale și ca să închidă gura mîrîitorilor locali cu o descendentă a vechiului clan Storc, acum stors de tot. Tradiționaliști tembeli, nu dădea doi bani pe loialitățile lor prăfuite, important e să stea nabii la locul lor, cu capul plecat, cum li se cuvine.

Faptul că, în absența sa, fanaticii Marelui Supton i-au distrus bordelurile, nu-l deranja prea tare, poate că ar fi sugerat chiar el operațiunea, pentru a deruta prostimea, dar nenorociții i-au distrus și o grămadă de tehnică de ascultare cu ocazia asta, chestie impardonabilă.

Tot mai des, în ultima vreme, îl bătea gîndul să se retragă la vila de la Codlea, de lehamite. Alungă gîndul și în loc se înșurubă o neliniște. Pe unde se află Varice și ce pune la cale ? Fostul sau actualul (nici chiar Degețel nu era sigur cum vine treaba) șef al iscoadelor externe o tăiase exact cînd Treilaron Manelistăr (r-ul nu se pronunță) reușise să scape de pedeapsa necesară pentru că le făcuse (aproape) tuturor un bine și-l țepuise, la propriu, pe tac-su, Treironi, Mîna Regelui. De fapt, a regilor. Nu era prea clar cine ocupă, cu adevărat, funcția respectivă, că în sala Tronului de Fier Vechi, din care ies, hidoase, șinele și barele metalice, mărturie a marii victorii asupra vechiului regim, nu mai găseai pe nimeni. E drept, nici să fii țintă pentru tirul cu arbaleta cînd ocupai celălalt tron, ca omul, nu pare o situație de invidiat.

Oricum, nu mai contează, odată ce Marele Supton a înnebunit de tot și nimeni, cu excepția Marelui Maistăr al Monedei, desigur, nu mai poate fi sigur că ziua următoare nu-l va găsi în temniță preventivă. Paharul cu licoare tare din mîna sa parcă se întunecase și el. Îl aruncă cît colo. În mod cert, nu doar Șezutul Regelui nu mai este ce a fost, dar nici întregul Osderos nu se simte prea bine.
––

Marele Supton Raul Harduț Veșicoi se simțea foarte bine. Aproape satisfăcut. Cercei Manelistăr (cu r aspirat) la temniță cu veceu turcesc. Ba nu, fără, la hîrdău. Cu tălpile goale pe piatră. Mărgeloi Tîrîiell, la fel. Ah, cît de mult le-a urît pe fufele astea pe vremuri, înainte de glorioasa operație de schimbare de sex. Cum se uitau de sus la ea, deși erau cu un cap mai scunde, reginele lui pește ! Să nu le mai dați nici apă, se răsti la una din slugile din subordine, care se făcu mică, mică, pînă se pierdu pe ușă.

Și acum îi răsunau în urechi versurile tembele ale cîntecelului ce se răspîndise ca fulgerul prin toate mahalalele, fără îndoială o lucrătură a uneia din ștoarfele care zace acum în temnițele lui.

Uța, uța, uța, uța
Baschetul îți strîmbă
uța, uța, uța, uța

Nu i-a displăcut niciodată vechiul nume, Harduța, pe care îl transformase în renume încă de pe cînd era concitadină cu Slanăsas Bădăranion, pe vremea altui rege, nici ea/el nu mai știa care. Acum, cu toți cavalerii lui de marină, împrumutați de la unchiul din BravUS, cu toate străduințele, reușite, ale colegului Degețel, care a epuizat resursele rețelelor de corbi de socializare, din toate cele șapte regate de dezvoltare ale Osderosului, bașca revoltații ridicați de Varice prin regatele vecine și prietene, Slanăsas nu e decît un rege itinerant, mereu în vizite de lucru sau rătăcit prin campanii anoste. Adevăratul rege este el, Marele Supton. Desigur, cu excepția Marelui Maistăr al Monedei, mărit fie numele său.

Colegul Degețel… mai mult o încurcă acum. Îl. Îl încurcă. Nu se obișnuise încă, pe deplin, cu genul. Îngenunche în fața icoanei sfintei MoMa, să-i trimită gîndul cel bun, de unde se afla, taman în Vremlarosul de la care ne vine, întotdeauna, lumina. Mai ales că rețeaua de corbi era toată infestată cu viruși și alte keyloguri, pe care doar oamenii lui Degețel le controlau.
––

Bastardul Regelui din Nord își încheie ședința de viol anal de amiază la fel de nesatisfăcut ca dimineața. Sarsana Storc nu înțelegea rafinamentele pe care le învățase pe cînd se afla la studii în Vremlaros. Nici nu putea să o jupoaie de vie. Cel puțin nu încă, l-ar fi belit tac-su.

O trînti de podea scîrbit, își trase nădragii și plecă, cu pași mari, spre sala de consiliu. Nu înțelegea de ce regele itinerant se pare că dorește să le ia castelul și stăpînirea din Nord. Nu îl înțelegea nimeni pe Slanăsas, e adevărat, mai ales de cînd căzuse cu totul sub influența țiitoarei cu păr roșu ca focul. De ce ar fi vrut să destabilizeze regiunea cea mai importantă, la granița periculoasă, pe care doar Marele Zid EADS o separă de Haos ? E drept că, mai nou, cică ar trebui să ne înțelegem cu ucrainlingii pentru că amenințarea Alb Plimbătorului peste Conducte pare să crească și Vremlarosul a devenit foarte nervos. Totuși…

(povestea s-a scris, nouă doar ni se dezvăluie, treptat)

Poate mai revenim.