„Antena 3 e aici”

La procuratura generală și la ministerul de finanțe, conform spuselor lui Radu Tudor. De data asta îl cred.

Cum era în Dune… planuri ascunse în planuri. Tot așa și aici, tensiunea aceea de care tot amintesc pe blog, supapele care tot trebuie deschise, preluarea unor teme de către cine nu trebuie pentru a duce lumea pe calea greșită, măcar pentru o vreme, frecvența tot mai mare cu care trebuie intervenit de către… cine trebuie… nu sînt semne bune pentru stăpînitori.

Restartarea demnității naționale, periodic, chiar și cu intenții fariseice, nu o uzează, o menține.

Vorba unuia pe care nu-l simpatizez, pentru că nu se făcea treabă curată la Academia Cațavencu, ba chiar era acolo o pagină dedicată, pentru cunoscători, mă rog, trecem și revin, omul a zis recent o chestie deșteaptă, România e o țară care are nevoie de conducători cu IQ ridicat, nu o dai pe mîna oricui. Se aplică și pentru străinezii care cred că sîntem proști.

Da, cred și eu că A3 (doar un nume de cod) se găsește și la procuratură și la finanțe și la SRI, mai peste tot, ba chiar și printre băsiștii de nevoie (poate la CSM nu). Nasol.

A3 ca flamură, Băsescu pe post de balaur, fleacuri. Mie nu-mi pasă, pot să suprim orice simbolistică pentru o vreme, important ar fi să se adune în aceeași tabără cei ce trebuie să se afle împreună. Dacă străinezii nu vor mai înțelege nimic, cu atît mai bine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s