Eu nu votez și nu (mai) cred în votul electoral. Poate la un referendum sau pentru o constituție ar mai avea sens, din motive greu de explicat aici.

Nu votez și nu mă interesează zbaterea inutilă a legumei politice din cazanul fierturii ținute pe foc sau sleite cu intenție de către stăpînul străin.

Nu vreau franțuzoaică primăriță la sectorul meu. Și basta – cuvînt internațional. Asta fuse doar o paranteză.

Observ cu oarecare surprindere că ALDE, mai precis Daniel Barbu și cu Tăriceanu, le zice/zic bine. Cum îi observ eu, mi se pare că și ei observă bine ce se întîmplă și par dispuși să spună adevărul sau o parte din el. Și îl spun fără nuanțe de tip portiță de ieșire, principial corect și destul de curajos. Aparent, nu riscă mare lucru, pentru că nu prea au șanse semnificative. În plus, poate că vor să ocupe onest (țin locul – în varianta rea) poziția unui partid cu elemente de naționalism absolut necesar, vital pentru șansa de supraviețuire a națiunii române – statul e, deocamdată, terminat.

Mai interesant, îmi pare că folosesc campania pentru alegerile locale pentru a-și pregăti terenul bătăliei grele, mult mai importante, din toamna alegerilor parlamentare, mișcare inteligentă, surprinzător (iar!) de atipică față de idiocratizarea galopantă a vremurilor actuale.

Cu un euroscepticism destul de apăsat ironic, cu un dispreț de UEcrație în subtext (poate o construcție bine țintită psihologic, poate real), prezintă imaginea unui naționalism liberal, după imaginea mit/amintire pozitivă a unui brătienism asimilat, peste ani, cu singura formă de naționalism (neîndoios oligarhic, mais passons) care a reușit să se strecoare printre tartorii continentali sau globaliști, adică o combinație aparent viabilă.

Poate avem de a face doar cu un efort strict individual sau de grup mic. E bine și așa, a prins ceva impuls.

Ce să zic ? Puterea de supraviețuire a națiunii trebuie să se manifeste și la vedere, din cînd în cînd, poate unde nu te aștepți.

Mă intrigă.
––

„Nu spun că nu ai dreptate asupra pericolelor pe care le-ar avea de înfruntat… hmm, adevărul în ultimă instanță, pentru că despre asta vorbim în esență, îți reamintesc doar că nu putem trăi într-o permanentă disimulare fără să ne corupem. Ori, dacă nu există și mesaj direct, care nu se vrea manipulator, dacă nu există suficienți oameni (o minoritate poate, dar una babană) care să poată combina niște informații fără să ajungă întotdeauna în impasul sau la diversiunea dorită de potentații umblatului cu minciuna, ne vom distruge toate reperele.” (conu’ Mișu, decembrie 2011, într-un comentariu-răspuns)

Simt, mereu mai acut, nevoia de a vedea trase draperiile pentru a lăsa lumina să intre. Pînă nu ne tîmpim de tot.