O încercare de a lega, dacă se poate chiar legislativ, România de glia ueistă, precum iobagul de moșie pe vremuri, așa îmi pare zbaterea suspectă, declanșată din nimic, după ani de lîncezeală conformistă.

România, prin statul și administrarea sa, se află într-un plan, proiect, spuneți-i cum vreți, în permanentă desfășurare și schimbare. Nu mai amintesc de ura împotriva ideii de plan, ăla de sorginte comunistă, cică, deși planurile cincinale erau modeste față de planurile pe generații întregi ce se  întîmplau în Asia de sud-est, de exemplu. Vreau doar să subliniez că încercarea de a contura o strategie mai precisă, presupunînd că ai putere de decizie și mijloace, se face după ce ai hotărît sub ce flamură defilezi.

Ori, stupida și ipocrita grabă johanno-cioloșistă vrea doar să treacă, pe nemestecate, decizia supremă și profund dăunătoare a rămînerii și ancorării tot mai adînci în mlaștina UE. Decizie luată gata, bineînțeles nu de cei care ar trebui să apere interesele poporului suveran.

Principala dezbatere, care trebuie să înceapă cît mai rapid în România, este cea despre reformarea drastică a UE pe o cale practic opusă celei de pînă acum, cu revenirea la suveranitatea națională, limitarea rolului politic al organizației la minimum, desființarea „parlamentului” ueist, cu rescrierea tratatului în sensul eliminării tuturor constrîngerilor supranaționale, eliminarea deplină a directivelor, recomandărilor, amenzilor sau altor mijloace ce țin exclusiv de dreptul suveran al statului național.

Fie reformarea radicală a orgnizației, fie părăsirea de urgență a unei corăbii care, așa cum este alcătuită, ne trage la fund. Politicienii români dau socoteală în fața celor ce îi aleg și trebuie să își asume necesitatea de a construi, de pe acum, un plan pentru România ca stat în afara UE, în orice caz, însă, nu au dreptul să considere de la sine înțeles cum că ar fi primit un mandat conform căruia nu există altă cale pentru țară decît cea de provincie de jefuit a imperiului ueist.

Evident, menționarea „acțiunii eficiente” a organizației trebuie respinsă din start, o UE în care se poate rămîne nu are nevoie de niciun fel de inițiativă, pentru că deciziile politice, toate, vor reveni, legitim, acolo unde le este locul, la nivelul statelor membre, state naționale suverane, iar regulile de colaborare economică și financiare vor fi fixate clar în noul tratat, fără evoluții dinamice sau ticăloșii de genul celei ce circulă prin America (constituția ar fi, cică, un „organism viu” – nu, constituția înseamnă un set de reguli de nemodificat sau de interpretat, valabil pentru o lungă perioadă de timp).

Bineînțeles, personal nu am nici cea mai mică încredere că noul komintern ar putea fi reformat radical.
––

Aștept idei pentru denumirea sub care se va desfășura procesul ieșirii României din UE, RoExit nu merge, RomExit e so & so… mă amuză un SayonaRo…