Adevăr pe care am să-l reformulez simplu și răspicat.

Cetățenii României sînt îngenunchiați prin metoda abuzului judiciar. Ramura statului care are misiunea de a exercita actul de justiție, în urma căruia ar trebui să se împartă dreptatea conform legii și fără discriminare, este folosită ca un instrument de terorizare a individului și de destructurare a vieții politice și economice a statului.

La comandă externă au fost inventate sau dotate cu puteri supradimensionate instituții ale ramurii judiciare care scapă de sub orice control. Indivizi ajunși în mod suspect în poziții cheie ale aparatului judiciar devin intangibili, inclusiv în situații în care intervin direct în zone în care le este interzis accesul, conform separării puterilor în stat.

Aberațiile și abuzurile judiciare nu se limitează la departamentul, stat în stat, DNA sau la procuratură, în general, ca acuzator din oficiu. Cangrena a cuprins și corpul judecătorilor și, în special, acele curți cu rol de arbitru suprem.

Despre CSM nu mai amintesc, doar o societate profund și deliberat îmbolnăvită, de decenii, nu mai observă aroganța dementă, pur și simplu, cu care organismul respectiv dictează linii de conduită parlamentarilor sau altor persoane ce dețin funcții publice sau chiar jurnaliștilor, acționînd ca o formă de cenzură absolută.

Domnia judecătorilor cum am denumit-o, preluînd un termen consacrat, se întinde ca un prevestitor nor negru deasupra noastră, viciind nu numai actul de dreptate, dar și înțelegerea valorilor etice ale cetății.

Dacă nu ar fi tragic, ar fi amuzant. Tribunalele poporului funcționează chiar în clipa în care scriu, nu le vedeți pentru că faceți, toți, parte din spectacol, doar că nu se aude decît vocea celor care strigă „la moarte, la moarte”, celorlalți li s-a tăiat sonorul.

Se spune că cea mai mare victorie a diavolului constă în inducerea iluziei cum că nu ar exista. Oare atunci cînd ajungi să-l dai ca exemplu de moralitate cum s-o numim ? Supremă prostie, poate ?