Să ne înfricoşăm, iubiţilor! Ceasul al unsprezecelea al zilei este, şi lungimea căii este multă. Să ne sârguim a ne afla pe cale. Să ne facem privighetori şi să ne trezim din somn ca nişte nesomnoroşi. Nu ştim în care ceas Stăpânul a tot pământul va veni. Deci, să ne uşurăm pe noi înşine de greutatea şi de grija celor pământeşti. ,,Nu vă ingrijiţi nicidecum pe pământ”, ne-a zis nouă Domnul. A iubi pe toţi la fel ne-a poruncit, iar noi, mai ales, am alungat dragostea şi aceasta a fugit de pe pământ. Păcatele se înmulţesc, nedreptatea a acoperit pe toţi împreună. Fiecare doreşte pe cele pământeşti, iar pe cele cereşti le defaimă şi pe cele ce vor să fie, nimeni nu le iubeşte. (Sfântul Cuvios Efrem Sirul)

Așa este și tot la aceste vorbe cu duh vom ajunge fiecare, mai devreme sau mai tîrziu.

Nu ne este însă interzis să ne apărăm în fața unui pericol iminent, să fim pregătiți, întîi sufletește și psihic, dar și în lumea materială, practic, atunci cînd viața noastră, a celor dragi sau a neamului este în joc. Dumnezeu ne hotărăște sorocul, nu grupurile organizate ale terorii judiciar-corporatiste.

Doamne, ajută-ne cu gîndul cel bun pentru a ne putea apăra de barbari !

„Radicali” din PSD, mai aveți foarte puțin timp și foarte puține șanse să acționați, legal, coerent, cinstit, hotărît. Atît pentru binele țării cît și pentru viața voastră și a celor de pe listele negre ale terorii depline ce se va dezlănțui.

Observație valabilă pentru orice formă de organizare locală care poate să coaguleze oamenii cetății și să-i pregătească în fața amenințării extreme ce se apropie.

Informați-vă cum puteți, cu mare grijă la orice sursă de „știri”.

Pregătiți-vă mental pentru tot ce este mai rău, așa veți avea tăria să rezistați pe dinăuntru pentru ca răul să nu vă poată copleși.

Cele scrise aici sper să se topească într-o amintire urîtă și să nu se întîmple tot ce e mai rău, dar mintea și experiența îmi spun altceva.

Avertizez, de unul singur. Atît pot să fac, atît fac. Cu teamă, recunosc, dar și cumva împăcat. Cu gîndul că, de fapt, nu sînt deloc singur sau singurul.

Lipsesc suflul, rugăciunea, imboldul care ar genera scînteia prin care să putem rupe lanțurile, care ar face vălul să cadă și ne-ar permite să apărăm cetatea română, aflată acum sub asalt, atît din afară cît și din interior. Trebuie să le regăsim și să ne regăsim, acum, fără întîrziere.

Nu vă pierdeți în comunicare, cuvintele care contează sunt puține, reținerea și precauția sunt necesare, poate vitale.

Cine simte la fel, să transmită cu demnitate, pentru cei din jur și pentru cei de mai departe, hotărîrea sa de a nu se lăsa călcat în picioare.

Putere avem destulă, acum risipită, fragmentată. Trebuie să o strîngem la loc și să o afișăm cu demnitate.

În ceasul al unsprezecelea. Poate nu este prea tîrziu.