Johannis: Autonomia pe criterii etnice este de dorit, dacă nu împiedică dezvoltarea.
N-a zis neamțul asta ? Exact asta a zis.
Foarte periculoasă validarea dată de așa-zisul președinte al României existenței așa-zisului ținut secuiesc.
N-a făcut asta neamțul ? Exact asta a făcut cînd a dat la schimb drapelul național pe cîrpa așa-zișilor secui (maghiarizați deplin, altfel).
Mă uitam la mucii ăștia din PSD-ALDE cum transpirau ca hoțul prins. Pentru că se vede din dronă cum au trădat și au bătut laba cu cei de cer federalizarea prin regionalizare. La vedere se numesc UDMR, în spatele lor se află Germania cu al ei al 4-lea Reich (adică trabantul UE), iar în spatele spatelui (mmmm, vă place, nu?) se afla criminalii globaliști, gen Soros, Klemm & others.