Cam atît ne-a mai rămas. Improbabilă ca încercare și la fel de improbabil, dar nu imposibil pînă la urmă, succesul, doar că nu avem de ales.

PSD a capitulat pe deplin. Stăpînii externi îl țin numai în pimp slapping (cine știe, știe, cine nu știe… cum de nu știe limba dominantă!?). Chestie normală, de altfel, dacă tot ieși la produs și ai simțit nevoia de protecție.

Pe americani îi costă ieftin să lase un Klemm să-și bată joc la modul absolut de o țară aliată. De ce să nu fim un fel de sub-colonie, dacă se poate și așa, un vasal ar fi cu totul altă socoteală. Nici măcar la turci nu s-au învrednicit să dezavueze un klemm local, iar Turcia, cu toată antipatia față de Erdogan, face parte din categoria de interes strategic #1.

Aspirantul imperial continental german stă la coadă și profită de poziția patru labe pentru a implementa și el, din cînd în cînd și des, cîte un argument dorsal. În plus are și omul cocoțat la vîrful cel mai cel, chestie pe care, probabil, și americanii sînt nițel invidioși.

Sistemul de dominație și control securist-justițiarist-militar e pus la punct de decenii, pentru America de Sud întîi, rafinat și adaptat după 1989 pentru Europa de Est. Accentul cade aici cu mai multă greutate pe componenta justiție și pe elementele de supra-statalitate prin care justiția iese de sub controlul societății naționale și intră sub cel al intereselor străine. Independența e doar față de români.

Revenim.

Ultima posibilitate constituțională, pașnică, rămasă ar fi cea menționată în titlu. O revoluție parlamentară, trans-partinică, prin care, în urma unei inițiative legislative, venită din partea oricărui grup de parlamentari care adună necesarul pentru a o pune în discuție, toată încîlceala de reglementări și instituții care ține în picioare structurile de control din justiție ale ocupantului extern să fie distrusă.

Parlamentul de curaj și demnitate națională care și-ar asuma acest rol ar trebui să ignore total structurile de partid complet aservite, compromise la vîrfuri sau dovedind o lașitate și o paralizie îngrozitoare. Românii cinstiți din toate partidele, dar cu atît mai mult cei din PSD și ALDE, cei care au  fost în mod concret aleși pentru așa ceva, trebuie să-și asume acest mare risc și această luptă grea.

Fiara nu mai poate fi păcălită, ca la sfîrșitul anilor ’50, începutul anilor ’60, atunci adversar era puiandrul sovietic, detroțkizat, post-stalinist, acum avem de a face cu fiara bătrînă, iar potențialii noștri luptători au fost slăbiți pe dinăuntru, șubreziți de o feroce campanie de destructurare a valorilor naționale, globală, de altfel.

Subtilitățile, bizantinismele pot fi studiate, se mai poate culege și folosi cîte ceva, dar nu vom face nimic doar cu ele, cel mult pierim mai lent.

A venit vremea unei acțiuni concrete, fapt devenit deprimant de evident după ce toată lumea a putut să vadă deznădejdea absolută a celor ce ieșeau de la ședința comitetului central pesedist astă-noapte. Nici respectivii nu mai cred sau nu mai speră ceva de la mecanismele de partid.