(pentru conu’ Mircea, în continuare una dintre cele mai onorabile persoane publice ale românilor)

Mircea Badea nu le are cu istoria.

De aici vine și „românicizarea”. Poate și vizitele de lucru tot mai dese peste ocean au rolul lor, blurring the lines, so to speak, o consecință inevitabilă a imperialismului cultural cuplat cu geniala ipocrizie anglo-saxonă a discursului elevat (și atît) despre libertate.

Conu’ Mircea se luă de un comentariu plasat de o colegă de-a noastră de vk (hop și eu, ca la un semnal, pe vk; din antifeisbucism, desigur). Vin acum și plasez un crash course de istorie pentru uzul conului Badea.

Unu. Vlad Dracul era tatăl lui Vlad Țepeș. Punct.

Doi și restul. Justiția „feudală” a lui Țepeș se pare că funcționa. Exact cum, nu știm. Ce știm mai precis, indiferent din care surse, nu are mare legătură cu justiția, feudală sau macoveică sau ideală. Are cu politica și cu propaganda.

Ceva putem afirma. Țepeș era inversul Cheoveșii. Cheoveși se supune Sibianului (KWJ nu aparatul de plăceri, despre care nu am habar de intră în preocupările inchizitoarei; după acreală aș zice că nu, dar, știu eu, chemarea datoriei mai presus de orice…). Țepeș i-a ras pe sibieni. Spre deosebire de bo(c)cii(i) dinaintea lui, le-a impus sașilor de la Sibiu și Brașov să accepte același regim comercial ca pentru negustorii valahi cu treabă în orașele lor. Adică le-a tăiat privilegiile occidentale. Cînd sibienii au încălcat acordul, au fost rași, mă rog, arși. Pe rug. Cei care n-au fost tăiați. Foarte expeditiv, în stil americănesc. Nu s-a obosit cu CEDO, Haga, comiția de la Veneția. Au încercat sibienii să vîndă marfa în alte locuri decît tîrgurile autorizate…kaput!

Țepeș nu suporta vulnerabilitățile de securitate națională. Erai agent străin (citește și pretendent cu sprijin de la feisbucile timpului), îți săpai singur groapa înainte de a ți se tăia capul. După care, în funcție de evaluarea prejudiciului, real sau potențial, putea urma și un raid prin curțile sprijinitorului. În urma căruia nu mai rămîneau curți.

Țepeș era, deasemenea, un mare luptător antiterorist. ISIS-ul timpului chiar era stat, imperiu, de fapt. Dar cu apucături și apucător. Se pare că manifesta și dedulciri de rafinament preoccidental, dedulciri de la care fratele lui Vlad, Radu, se pare că nu (s-)a dat înapoi. Sau (s-)a dat? Nu intrăm în tehnicalități. Dedulciri pentru care Țepeș avea un tratament radical. Uneori aplicat preventiv.

Revenim la lupta antiteroristă. Ca orice mare deschizător de drumuri, aplica teroarea cu supra de măsură, după cum vei fi învățat în orice manual de tehnici antiteroriste. Doar că era mai onest, nu o lălăia cu Abu Ghraib sau Guantanamo, țintele erau lichidate scurt. Cu tot cu colaterali.

Cînd a trecut Dunărea, nu s-a dus să distribuie justiția, s-a dus să-i alunge pe otomani din Europa (exact inversul merkelismelor și sorosismelor de azi). Aproape a reușit, conform surselor otomane se buluceau turcii să treacă Bosforul în Anatolia.

Cînd au trecut turcii Dunărea, în schimb, au găsit o mică pădure de țepe ornate cu comandourile lor trimise să-l asasineze sub pretext de negocieri. Exact inversul politicii de cedare continuă de azi.

Vlad Țepeș contrazice fundamental, în toate planurile, viziunea eronată în care se complace și Mircea Badea, cea a românului fără istorie sau în genunchi. Au fost mulți ca Țepeș, dar niciunul în care să se sintetizeze eficiența actului politic în asemenea măsură. Străinii nu-i suferă pe niciunul din marii conducători români, dar pe Țepeș îl urăsc, în special cei care au și inițiat primul psyop și mare val de propagandă, germanii.

Așa că, atunci cînd se face o asociere între Țepeș și Cheoveși, nu poate fi cea dintre mentor și discipol ci o cu totul alta. Feudală, feudală, dar funcțională. Ar merge și pentru sibianca neamului.