De ce nu ?

Exact pentru că sîntem o colonie trebuie să devenim tot mai naționaliști. La greu și în vremuri de restriște are nevoie țara de tine. Nu statul, care e o unealtă, o modalitate de exprimare a puterii, de preferat comune, în realitate a unei minorități. Dar prin convingerea, manipularea sau măcar obținerea pasivității celor mulți. Altfel, „proști, dar mulți” se aplică matematic.

Țara e românească și așa trebuie să rămână. Statul român a fost și încă, puțin, mai este un stat flexibil, ceva profund de neînțeles pentru occidental, ca și pentru asiaticul de hoardă sau cel învățat cu despotismul crud. Românul era, poate mai este, flexibil, greu de pus în tipar (citește insectar). Pe baza unei înțelepciuni populare, vechi, accesibilă tuturor, pînă mai ieri prin viața în satul tradițional, modificată apoi de intelectuali patrioți, de multe ori în ciuda sistemului colonial cultural, cel mai periculos dintre toate.

Poți să te îmbraci ca în occident, dacă e mai comod, util, ieftin, poți să alegi lucruri sau idei care te atrag, dar ar fi groaznic să începi să gîndești ca ei, adică robotic. Asta vor și aici e pericolul.

Pot să fac referire tot la occidentali, vezi Kennedy sau Churchill, care știu, cînd e cazul, să găsească îndemnuri deștepte, însă nu o voi face, e de la sine înțeles că țara vine înaintea ta. Cine nu simte natural asta, fără nicio nevoie de motivare ideologică, are el o problemă, la el e limitarea.

Noi ne luptăm constant în istorie să păstrăm statul românesc și îl pierdem, de obicei (sau cu adevărat), acasă, în interior, prin manifestarea limitărilor individuale de care pomeneam, nu pe cîmpul de luptă. Doar că nu îl pierdem definitiv, ba îl mai și recucerim, tocmai pentru că nu gîndim ca stăpînitorul extern și sîntem conștienți de asta. Sau ar trebui să fim.

E vremea luptei, aproape pe față, și acum e ușor să fii naționalist, se separă apele. Nu pentru avantaj, nu pentru recunoștință ulterioară, pentru că de asta ești român. Poți fi și mercenar român, dar atunci să nu ai pretenție dincolo de soldă.

1 comentariu

  1. Excelent articol , felicitări ! Am văzut astăzi la TVR1 un spectacol excepţional de la festivalul de folclor ” Ioan macrea” de la Sibiu, organizat cu eforturi supraomeneşti de producătoarea Iuliana Tudor , inegalabila Elize Stan şi directoarea ansamblului „Junii Sibiului” , Silvia Macrea, fiica celui care dă numele acestui excepţional ansamblu ! Oamenii ăştia fac eforturi disperate pentru a rezista funanciar, iar noi finanţăm agenturile străine ale lui Soroş, ca să ne spurce orice-i românesc şi nu piere, când şi cum vor ei ! Incredibil !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s