De ce nu mai scriu ? Nu știu… mi-e greu. Sper (încă/totuși) că nu am fost învins. Sper.
În altă ordine de idei… nu, la mine e o preocupare de la începutul blogului, chiar în anul marii crize – 2008. Vine criza din nou, poate la pătrat ? Așa se pare și niciuna din replierile de ultim moment, din compromisurile de frică reciprocă (vezi acordul clar dintre americani și ruși prin care s-au bombardat niște clădiri goale în Siria) nu îmi dă vreo senzație de oameni cu adevărat raționali, adică de oameni care nu vor uita să fie oameni în ultimă instanță. Îmi pare că doar se aranjează piesele pentru ca momentul declanșării să-i prindă într-o poziție cît mai avantajoasă pe cei ce au nevoie de criză explozivă (occidentul) pentru a continua să domine. Conștienți că, altfel, pierd nu doar domnia, pentru că au întins coarda mișculațiilor financiare și a dezintegrării sociale dincolo de orice posibilitate de a nu le plesni în față.
Uneori le nimeresc, nu sînt multe luni de cînd arătam, într-o postare mai aridă, cu cifre, că nu se poate ca Facebook și alții să figureze cu o creștere de 50% într-un an. Între timp a apărut criza „de încredere” în FB. Mă lași!? S-a făcut o ajustare în jos, necesară, nu și suficientă. Presimt că vor mai fi și alte „crize” de același gen care să oculteze mascarada economică cu una de bîlci de socializare. Ca să nu se creeze panică. Oi, dar multe ! Din nefericire, nu va fi suficient, cu tot psyopul f. bine pus la punct.
Acum e mai greu sa ajungi sa cumperi criptomonede fără 7000 de ochi pe tine și e foarte greu să speri că poți să-ți readuci banii, cînd te hotărăști să vinzi (au luat-o iar în sus, semn că se întîmplă lucruri cu bancnotele isăreștilor). Am găsit, totuși, o modalitate care s-ar putea dovedi de mare interes în viitorul nu prea îndepărtat. Mă tem că nu interesează. Și mă oftic, pentru că simt că e o idee bună. Poate nici de asta nu mai scriu.
La conu' Mişu 