Independență sau dispariție

Amestecul inadmisibil al tuturor făcăturilor ueiste în afacerile interne ale statului român nu va înceta decît odată cu ieșirea din acest angrenaj letal.

Statul român nu are nevoie de comisia de la Veneția, cum nu are nevoie nici de CEDO. Ori sîntem suverani și atunci supremul for legislativ e parlamentul român, iar supremul for judecătoresc se află la înalta curte, ori sîntem supușii altcuiva.

Cetățeanul român trebuie să se simtă apărat în România de legile și de corecta funcționare a statului român. Cetățeanul român nu este cetățean universal, individul nu are drepturi suplimentare pentru că aparține speciei, are drepturi politice pe care statul român le recunoaște, dar nu înseamnă că statul trebuie să accepte orice aberație globalistă și să recunoască autoritatea unor organisme neromânești.

Există o alternativă simplă, nu-ți place, renunță la cetățenie și vezi dacă te primesc măcănitorii constanți ai drepturilor omului. Nu o vor face, pentru că cetățenia franceză sau germană nu e chiar bătută de vînturi străine precum cea românească.

Constituția trebuie amendată pentru a elimina dubla suveranitate. Tratatele internaționale la care vom adera ne obligă, desigur, să respectăm regulile prevăzute în textul lor, dar va fi necesar să ieșim din acele tratate care suspendă exercitarea suveranității naționale și care cer României să accepte jurisdicția unor entități neromânești, neconstituțional validate, de multe ori acceptate la grămadă și în alb, unele urmând a fi inventate pe parcurs, ba chiar ad hoc, special pentru România sau pentru cîteva țări. Absolut inadmisibil.

În momentul actual sîntem o colonie nu doar în fapt, exploatată economic și financiar, sîntem și de drept o colonie dacă organele fundamentale ale unui stat, cum ar fi parlamentul, nu pot să-și exercite rolul fără aprobarea unor oficine ciudate, dar cu pretenții infernale.

Se impune ieșirea din UE de urgență, unilateral, fără niciun fel de negocieri. Socotelile le putem încheia după aceea, oricum nu le sîntem datori cu nimic, dimpotrivă.

3 comentarii

  1. Vox clamantis in deserto… în lumea lui Als Ob, majoritatea covîrşitoare a semenilor noştrii trăiesc de parcă n-ar fi mîine, ca nişte organisme decerebrate ce-şi parazitează propria viață, pe fundal de continuă, halucinantă, degringoladă axiologică…
    Ex nihilo, nihil. Dumnezău cu mila. Da’ nu cred..

  2. Care oameni liberi, căpitane Corto din Malta?
    Liberi să facă, ce? („Nu e mimic de făcut..” – aşteptindu-l pe Godot). Să vadă enorm şi să simtă monstruos? E adevărat – cred – că „nu-i gata pînă nu-i gata”, da… cînd mă uit atent în jur, nu prind curaj…

  3. Chiar de vom rămîne singuri, ultimii și… degeaba, nimic nu egalează eliberarea plină de dispreț printr-un „merde” de oameni liberi. Merge și de unul singur.

    Curaj pentru noi, nu pentru decerebrați. Să nu pierim ca oaia, eventual aruncîndu-ne singuri în prăpastie după o talangă șefă. Deși nici oaia…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s