Turbare maximă în sînul haitei globaliste în urma afirmației categorice a lui Donald Trump.

„I am nationalist.”

Acum aveți de ales la vedere, fără rușinarea indusă, cu ceața confuziilor, construite cu acerbie demonică de la sfîrșitul celui de-al doilea război mondial, risipită.

Aveți de ales între

Tabăra minciunii sistematice, a condiționării ființei umane pînă la dispariția noțiunii de libertate însăși, după un program mereu adaptat, dar niciodată abandonat.

Tabăra colectivist-comunitaristă, tribală, anticreștină (în țări născute creștine!), reformatoare cu orice preț, la nesfîrșit, inventatoarea corectitudinii politice ca formă de autocenzură și de represiune permanentă, etern modificabilă pentru a te incrimina, măcina și supune.

Tabăra statului unic mondial, ca scut pentru apărarea democrației, desigur, democrație uimitor de înjosită prin referendumuri cu repetiție, pînă iese rezultatul dorit, și a referendumurilor boicotate grotesc, pentru a nu se putea corecta aberațiile.

Tabăra regulilor pentru orice fleac, cu sfidarea bunului simț, cu sfidarea demnității de cetățean, cetățean peste care se prăvale monstruozitatea birocratic-represiv-academică a imposturii lacome.

Tabăra bancherimii. Tabăra masoneriilor. Tabăra ecumeniștilor către toate zările. Tabăra toleranților de orice. Tabăra deviațiilor de orice fel, prezentate ca normalitate sau chiar progres.

sau

Tabăra celor normali. Cu păcatele lor. Cu greșelile, ambițiile, rîcile, interesele, scăderile și vîrfurile, excesele, excepțiile, armoniile și disonanțele, căderile și remușcările, trăirile extreme și cele sublime, experimentate individual, haotic adesea, nu la comandă, nu de masă pentru mase.

Tabăra celor imperfecți, dar conștienți de asta. Cei care nu vor ca imperfecțiunea lor să devină tiparul absolut în care să fie turnați toți ceilalți.

Tabăra celor care înțeleg că responsabilitatea aduce mai degrabă sacrificiul decît avantajul.

Tabăra celor care țin la ce e al lor, tocmai pentru că este al lor și nu al tuturor. Și sunt dispuși să apere ce este al lor.

O alegere simplă, după mine, între o omenire castrată, dusă de nas, o colecție de „resurse umane” dispozabile și o omenire vie.

Națiunile seamănă cu oamenii, organisme cu plusuri și minusuri, cu creșteri și regres, chiar cu posibilitatea dispariției, unuia sau altuia, uneia sau alteia, la orizont.

Statul mondial ? Coșciugul timpuriu pentru toate națiile, cu vină sau fără, cu viitor sau sclerozate, dinamice sau contemplative. Că au hotărît alții așa pentru ele.