Mă întreb dacă băieții de la A3, trebuie să-l includ aici și pe Badea, realizează că președinții americani, oricare dintre ei, vii sau morți, NU sunt ai noștri și că nu prea avem de ce să ne cutremurăm cu respect sau admirație, chiar și față de cei cu oarecari merite față de nația LOR ? Slăbuț, coane Mircea, slăbuț.

Cît despre George Bush senior… ceva mai decent, ceva mai ponderat, ceva mai calificat pentru funcție decît alții, departe însă de a fi altceva decît un om al sistemului, hai să-i zicem din aristocrația WASP (oarecum; discuția despre „nobilitatea” clanului Bush s-a purtat dur pe vremea juniorului, cu accente mai otrăvite decît se pun pe Dîmbovița, doar că băieții nu își fac niciodată lecțiile dincolo de botul calului sau vîrful nasului).

Foarte frumos că americanii știu să realizeze bine ceremoniile importante, demnă de respect calitatea atenției protocolare pe care o acordă celor ce au deținut funcția cea mai înaltă în stat, și nu numai, e drept.

De aici pînă la provincialismul cu care băieții se simt obligați să facă comparații disprețuitoare în care mă includ, deliberat, și pe mine, cetățean normal, fără funcții și privilegii, vinovat prin asociere de grup, după mintea lor, de incapacitatea umflatelor aparate prezidențiale sau guvernamentale în a rezolva mai elegant situații care implică protocol de stat e o cale lungă. De neparcurs, exact dintr-un presupus respect față de mine, ca telespectator, și nu un puști de urechiat de către Ursu în fața intrării în bloc. Despre vituperațiile aceluiași refulat, din care reieșea că nu sîntem o națiune ci o gloată… toată scîrba. Bineînțeles, nu a fost contrazis de ceilalți doi băieți, mult prea obișnuiți să ia în zeflemea ca să mai fie capabili să delimiteze „harneala” de restul societății.

Cu atît mai jignitor pentru unul ca mine, nevoit să înghită, pe deasupra, pupinhohenzollismul obsesiv al lui Ursu și al companiei ipocrite de monarhiști hohenzolliști de la A3, unul care are cunoștințele de istorie necesare ce îi permit să formuleze o opinie nițeluș spre total inversă despre „meritele” ultimului rege, cel pe care mai avem puțin și îl sanctificăm, dacă ar fi după Ursu (nu că nu mă aștept și la o asemenea trăsnaie).

Uimitor, desigur, cum din această masă amorfă, taman casa de Duda s-a ridicat cu fală pentru a păstra elementele de înaltă civilizație și ales ceremonial.

Dacă tot e de bonton să ne minunăm la protocolul american, parcă ar ține tot de acest decorum, cum se spune în engleză la cele ce se referă la aparențe, la un comportament care dovedește bună creștere, bun gust, să vedem și în comportamentul ambasadorilor americani același rafinament în forma dar și în substanța misiunii lor de reprezentare a Americii în România. Bat șaua poate pricepe iapa. La A3 și aiurea.

În definitiv de concluzie doldora de necesară și supusă recunoștință față de sacrificiile băieților, să nu uităm niciun moment cît de mult se străduiesc Gîdea și Badea, ba chiar și Ursu prin soție, cît de mult se străduiesc ei, zic, să nu plece acolo unde-i trage, declarat, ața.

Aștept instrucțiuni pentru forma de manifestare a respectului, corectă protocolar, pe care trebuie să o adopt. Bănuiesc că mâna pe inimă face parte din poziția obligatorie.