Marea eroare de a gîndi mic

Au sesizat-o tinerii, pe atunci, intelectuali români interbelici.

O asociem, adesea, cu o presupusă caracteristică națională – cumințenia.

Se face apel, deliberat sau inconștient, la dimensiunile mici, presupus omenești. Vezi exemplificatorul apel anticreștin al spațiilor mici. Exemplificator pentru că ilustrează eroarea fundamentală, din străfund, probabil una care nu se întîmplă doar ca un rezultat al acțiunii interesate a altora.

Smerenia, modestia, decența, moderația sunt virtuți. De comportament individual, de apreciat în relațiile dintre oameni, de emulat cînd… exact, cînd sau de ce sau de la cine ?

Oamenii, cei mai mulți, nu caută sfințenia. Nu o caută pentru ei, o pot identifica însă și o pot aprecia. Poate nici nu le este destinată celor mai mulți. Exemplul sfințeniei contează însă. Mult. Are cineva impresia că sfinții gîndesc în mic ? Vrei și încerci să intri în contact cu dumnezeirea, renunți la balastul poverilor lumești, mai ales al celor imateriale, păcatul acolo se întrupează, și poți suspecta pe cel ce încearcă de limitare ?

Confundăm excesul cu nemărginirea. Condamnăm, din gură măcar, excesul și aruncăm la gunoi șansa lărgirii extraordinare a orizontului.

Dimensiunea omenească, în general în felul cum arată societatea, de la case, biserici, curți, ceremonial, la politică, la reprezentarea dezideratelor și scopurilor în politică are importanță pentru utilitatea ei. Excesul risipește resurse. Excesul nu se subordonează unui scop. Dacă îți propui un scop complex, dacă știi că drumul nu e ușor și nici nu poți ajunge imediat la destinație, alocarea de resurse importante nu mai e risipă, e o investiție.

La propriu, investițiile economice importante, strategice, cu bătaie lungă par de multe ori excesive raportate la cheltuielile cotidiene. Cînd a fost să încercăm cîte ceva, ni s-a spus că nu există resurse, iar dacă există, sunt ale altora, ni se face o favoare și trebuie să fim recunoscători, slujindu-i.

Treptat ne-am redimensionat spre mic. Aproape părem incapabili, ca societate, de reprezentări suficient de generoase și de îndrăznețe. Și ajutați am ajuns să credem că nu putem avea inițiativă sau întîietate în ceva care să nu fi fost gîndit, stucturat, conceptualizat în altă parte.

Altfel spus, indiferent dacă a existat o intenție sau nu de la început, s-a sesizat că putem fi supuși cu succes dresajului. Condiționării. Sigur, sigur câinele de circ nu visează la galaxii.

Nu mă refer aici la condiția umană, negreșit interesează, ar fi o eroare din aceeași familie să ignori subiectul, am ales totuși o subcategorie, cea a comunității naționale. Încă naționale.

Paul Everac ne considera, alături de alte nații, învinși fără drept de apel. Argumentarea solidă pe care o aducea în Reacționarul nu prea lasă loc de cîrteală. Dar, un mare dar, Everac propunea un stil care să sublimeze înfrîngerea în plan material, politic, economic în altceva, într-o bucurie de a savura viața în care chiar defecte naționale să poată căpăta virtuți existențiale. Cum presupunea, practic nu concepea altfel, că existăm ca națiune, că ne ducem încă crucea, că disoluția nu e iminentă. Avea o viziune. Gîndea în mare, spre viitor, integra multe mărunturi într-un rezultat global esențial de… altfel, topite într-o sinteză a supraviețuirii naționale. Același Everac care a văzut printre primii agresiunea atipică la care am fost supuși după faimoasa revoluție.

Acum gîndim îngrozitor de mic. Atît de mic încît nu numai că am devenit noi mici, ranchiunoși, isterici, dar am devenit și extrem de fragili. Mai grav, ce ține azi loc de viziune nu ar fi rezistat, altădată, nici pe post de propagandă pentru grădiniță. Iar cînd, cu scremere de oligofreni, se avansează o temă, întotdeauna e viziunea altora, disonantă, artificială, stricătoare.

Nu miră, dar nici reacție nu trezește, submediocritatea politicienilor, judecătorilor, așa-ziselor figuri publice. Oameni foarte mici necesari pentru a nu perturba gînditul în mic. Mic de la nesemnificativ. Nu poate exista grijă pentru detaliu cînd gîndești mic, detaliul e doar o rafinare a întregului pentru a-l reprezenta cît mai coerent. Coerență care dispare la nivelul întregii societăți. Nu se va mai lega nimic, nu se mai leagă nimic. Există o inerție a persistenței normalului, dar se va risipi. Nu mai gîndim mare, nu mai ne integrăm într-o viziune peste egoismul cel mai sterp, autodistructiv, nu mai propunem nimic, nimic, adică micul cel mai mic. Excesul pentru mărunt e doar o altă formă de risipă, o hemoragie fatală.

Turma se compune din oameni mici. Individualitatea nu permite aglutinarea în turmă. Devenind tot mai mic pierzi individualitatea, există un prag sub care nu mai interesezi, devii resursă, cel mult. Ca să nu-ți pierzi individualitatea, din cînd în cînd și mai des, ar fi bine să gîndești dincolo de vîrful pantofului, sfîrșitul lunii sau programul tv. Fără spaime mărunte, lăsate rutinei numită viață cotidiană, a cărei glorificare tot mai abjectă ține astăzi loc de existență.

Națiunea moare. Acoperită cu paraziții ce generează diversiunea măruntului, a gînditului la și atenției pentru mărunțișuri, pînă la atrofierea facultății însăși. Am ajuns aproape incapabili să punem cap la cap elementele necesare pentru a forma un tablou complet, o reprezentare corectă. Obosim repede. Gînditul repetitiv, în rafale scurte de fleacuri, cu limbajul sărăcit, cu un copy/paste mental hiperdezvoltat care ne împiedică să fim originali, ne sufocă.

Pe zi ce trece ne cufundăm într-o zeamă similară prostelii evoluționiste a supei primordiale. Scăparea dintr-o stare atît de amorfă printr-o mutație întîmplătoare are cam aceeași probabilitate de reușită, una de nespus. Adică untold, ca să ne conectăm la o ofrandă extrem de risipitoare adusă nimicului acaparator din zilele noastre.

 

3 comentarii

  1. Nu doar Paul Everac ne considera invinsi fara drept de apel . Emil Constantinescu s-a declarat el insasi invins , taman cand al asteptam sa lupte ca un adevarat conducatpr si astfel sa dea un exemplu acestui popor invins de prea multe ori fara drept de apel si fara multe alte drepturi . Fireste , diferentza intre cei doi este imensa : unul , un scriitor proletcultist iar celalalt , doar secretar PCR la Universitatea Bucuresti , Facultatea de Geologie insa si unul si celalat i-au invatat pe altii sa se bata pentru drepturile lor iar cand ei au fost in postura de-a lupta , au preferat sa arunce vina lashitatii lor asupra acestui popor care a avut incredere in ei . Coanemisule am inteles , mergi pe mana lui Liviu Plesoianu . Am sa citez o intrebare a eroului lui Marin Preda : PE CE TE BAZEZI ? Sa nu-mi spui ca-i tanar , ca-i pur si neatins de mizeria comunismului sau a securitatii { si eu cred asta altminteri inseamna ca nu exista Dumnezeu } sau ca se vede ca vrea cu adevarat o schimbare ! Eu zic sa faci matale un fel de sondare si sa vezi de cate ori va apare Liviu Plesoianu pana prin final de octombrie pe sticlele TV-urilor : B1 , Antena3 , Realitatea , Romania TV , DIGI24 si… TVR si in final , in functie d e numarul de aparitii comparativ cu cele ale celorlalti doritori de-o chirie la Cotroceni si-abia apoi sa mergi cu el . Respect coane si , cu permisiune a dumitale , iti voi mai vizita mustaria !

    1. Nu cred neapărat în șansa unei victorii. Ar fi mai mult decît surprinzător.

      Dacă una din întrebări ridica și un dubiu asupra onestității sau gradului de, să-i zic, adecvare la trista realitate românească pe care le are Pleșoianu, nu am alt răspuns de dat decît trimiterea la nu prea multele, dar consecvent corecte, luări de poziție publice ale respectivului, pe teme importante, cu care am rezonat.

      Alt calcul nu fac, nu cred în posibilitatea mea de a descoperi varianta cea mai puțin (iarăși!) rea și care ar fi schema de acțiune la următoarele alegeri.

  2. Da’ ce , atunci cand KWJ l-a scuipat in ochi pe Pinnochio de Tg. Jiu si , desii acesta avea minim 12% procente inaintea sasalaului , in turul doi l-a batut prusacul la popoul gol FARA DREPT DE APEL , chiar credea cineva asta ? L-asi vota pe Plesoianu doar pentru a le da cu flit ” alora ” ce se cred dumnezei in tara asta , si nu neaaparat pentru ca acesta mi-ar stranii o mare incredere in potentialul sau politic . Mai romaneste spus : chiar n-asi vrea sa avem parte iar de ” raul cel mai mic ” asa ca la nemtzalau . Altminteri , daca voi vedea ca nu se simte nimic , daca voi vedea ca nu-i dau prea multi girul lui Plesoianu … voi sta acasa si voi face sex ! Respectele mele coane !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s