Sînt din nou în cafturi cu Țuchi. Deocamdată n-a cedat la amenințarea cu datul în judecată – chestie pe care chiar aș fi dispus să o pun în practică în anumite condiții. Nu cred că mai revin cu un nou cont, dacă Țuchi se învîrtoșează, m-am plictisit să țin minte adrese de e-mail sau să-mi fac altele noi. Pentru un căcat.
Așa că ne întoarcem la aerul rarefiat al înălțimilor de blog. Imediat lucrurile încep să se așeze în ordinea importanței.
De exemplu, cine se alege (werner) pentru noi în deal la Cotroceni nu e chiar atît de important (werner).
Mai important ar fi să nu cădem în capcana veșnic numitului Isărescu. Ales pentru a fi pus a n-a oară la șefia celei mai periculoase instituției antiromânești (werner), devenită așa nu în mică măsură prin acțiunea acestui terminator trilăturalnic. Capcană numită trecerea la sclavia (werner) euro prin distrugerea ultimului element de suveranitate, acum blocat (werner) în funcționalitate, dar prezent, anume existența propriei monede naționale.
Pentru amuzament și ținere de minte, masonului Tăriceanu, oarecum nu la închisoare (werner) (un plus pentru el, oricare-ar fi el), catindat de președinte neajuns (werner), de la șefia senatului ousted (werner), chiar cu prejudice, dacă se cocoață sclero-masonul Mele în locul lui, la ce i-a folosit ?
Pot posta texte scurte și aici, Țuchiță. Am și italice la dispoziție, pot dialoga cînd vreau cu tine (nu da din cap, ai călușul pus pentru că arăți mai prezentabil așa, n’așa?).
Coanemishule ce sa zic …„What’s on your mind, Levi?” insistă Țuchi să mă întrebe. În limba lui, că așa m-am setat, partener strategic, chestii, socoteli și sună mai puțin tîmpit sau fals ca tradaptările în română. ” , astea-s ” binefacerile ” oricarui parteneriat : joci cum vrea partenerul ! Deci , matale crezi ca tara asta de KKT este guvernata de… masoni ? Insemneaza ca , pana si astia s-au cam dat dracului in ultima vreme , daca pastreaza in randurile lor ” mesteri constructori ” , precum cei mentionati de dumneata ! Respect Coane , respect !!!
Masoni… depinde. Nu toți idioții cu șorțuleț contează. Unii sunt doar proști utili, moftangii buni pentru deturnarea atenției. Mai mult, mason fără conexiuni cu serviciile = irigații fără ploaie, vorba lui Moisil.
Isărescu face parte din comisia trilaterală, un fel de blazon pentru adunătura globalistă și un reper pentru poziția fiecăruia în ierarhie, cea vizibilă cel puțin.
Cert e că banca națională (ha!) sub Isărescu lucrează împotriva României. Unu + unu = ?
Masonerie, cabală, mafie, sectă, internațională = orice fel de conspirație ocultă, de găști ai căror membri se ajută sistematic, ascunzînd parte din scopuri și mascînd conexiunile vinovate dintre ei pentru a-și promova interesele și/sau o ideologie destructurantă și pentru a-și apăra curul. De subliniat că fac parte întotdeauna din puterea timpului sau se freacă de ea. Rareori, accidental și pentru scurtă vreme sunt la primire, de asta și sunt cabală, să profite, nu să se jertfească.
Pentru ceilalți îmi pare vitală renunțarea la ideea că printre oculți sunt unii care ar urmări scopuri nobile, pentru folosul celor mulți. Chiar dacă există și dintre aceștia vor fi mâncați, corupți, distruși. Punctual, pentru un scop imediat, se poate, vezi pașoptiștii. Îți atingi repede scopul cu resursele inamicului. După care trebuie să-i distrugi pînza de păianjen, altfel…
Cabalele sunt un cancer, o mlaștină în care nu faci decît să te afunzi. Infiltrate, da, cu oameni curajoși lucrînd pentru structuri legitime. Aderarea, știind cu cine ai de a face, pentru a-i săpa/deturna dinăuntru e o naivitate periculoasă.
Cu Țuchi n-am terminat încă. Știu precis că le-am găsit punctul vulnerabil, dar n-am energia și timpul necesare să împing lucrurile pînă unde să-i doară. N-am o miză care să merite efortul.