L-am văzut pe LOrban cîteva secunde. În mintea lui prezida o ședință de guvern. Beat nu era, poate mahmur, înțelegea ce se întîmplă, dacă nu din prima, din a doua.

Lins pe cap, cu morgă. Doar o scremere de morgă, chiar și LOrban a devenit propria lui copie. Un duplicitar transformat în duplicat.

Am simțit acut nevoia de a-l diferenția și mai mult, L-ul din LOrban nu mi s-a mai părut suficient.

Ludovic are mare nevoie de un B, Lyndon B. Johnson gen. Care și ăla a fost secund, a doua alegere, dar măcar după ce l-a ajuns glonțul (din față, din spate, ce mai contează !) pe F – de la first, adică primul – JFK. Sau, cînd mă uit la el cu fereală, pentru a nu mă mînji pe minte, văd un B din LBGetc. Ceva nedefinit, tot în poziție subalternă, între două tendințe și dorințe. Plus poziții. Altele decît cele ierarhice.

Ludovic B. Organ… am tastat greșit. Probabil un fenomen subconștient de tranzitivitate a mutat b-ul. G-ul era pe aproape, veghea, ca orice organ care se respectă.

Lins pe cap, cu ochi umezi, ca vaca, nici nu ar zice că e un B deplin. Nu ar zice el, zicem noi. Pus și proptit de securiști, pentru securiști, cu nasul în nădragii agentului Werner, cu gura mare, bănuiesc că și moale, conform cerințelor conceptuale de muie adîncă, LOrban nu poate fi întreg fără B.

De la balegă.