Apelul de la Colombey – Renaud Camus

Răspunzînd unei provocări intelectuale am tradus textul apelului de la Colombey al lui Renaud Camus.


„Immigration has become invasion, invasion a migratory submersion. France and Europe are a hundred times more colonised, and more seriously so, than they ever colonised themselves. The only irreversible colonisation is a demographic one, the one which takes place via population transfer.

Some people now say there is no colonisation, that the word is not proper, because there is no military conquest. Those people are wrong. The army of conquest are the delinquents large and small, all of those people who make life impossible for Europeans by harming them in every possible way, from the so-called incivilities to terrorism, which is in fact nothing but an extension of the rest. All the perpetrators of terrorist attacks launched their career in the violation of common law. Moreover, there are no terrorists. There is an Occupier who, from time to time, executes a few hostages, as occupiers have always done. I call occupiers all those who declare themselves to be such, or behave as such.

The change in people, ethnic substitution, the Great Replacement, is by far the most important event in the history of our country since it has existed, because, with another people, the history, if it continues, will no longer be the history of France. France has always marvellously assimilated individuals who wanted to be assimilated. It cannot — it simply cannot — assimilate peoples, much less peoples who are hostile, demanding, even hateful and conquering. It requires a peerless form of vanity and complete ignorance of what a people is to think that with a changed population, another people, France would still be France. In the present situation, all words are liars but the most mendacious of all is “French”. There are no “French” jihadists, for example. If they are jihadists then they are not French.

To believe that there are only French people in France is a complete illusion. There are invaders and invaded, colonisers and colonised, occupiers and the occupied.

One doesn’t put an end to colonisation without the departure of the colonist: Algeria, in its time, showed us French that the hard way – a good opportunity for us now to underline the difference in civilisations.

One doesn’t put an end to an occupation without the departure of the occupying power, the occupying forces. There is no way out other than remigration. The same people who say this is impracticable want to bring forty million migrants to Europe, when it is not two hundred million. They say mankind has entered an era of general migration. Let them migrate and remigrate then. What is possible in one direction should also be possible in the other, with greater gentleness, human respect, and more resources.

The time for politics, elections, political parties, that time is over. The next presidential election in France is too far away. The change of people will by then have gone too far, the replacers will then be the kingmakers, unless they decide to be themselves the kings — the masters. In any case, there is no way to win a game in which your adversary holds all the cards and has set up all the rules. The powers-that-be, their banks, their judges and their media all want ethnic substitution. They are not in the least protecting us from it. Quite the contrary, they are organising it and promoting it. They have drugged people into accepting it, by the teaching of oblivion, by general deculturation, by censorship, by repression and permanent injections of self-hatred. They are not importing workers, because there is no work and there will be less and less in the future. They’re importing future consumers whom they are no longer even making the effort to pretend are refugees since the vast majority of these migrants come from countries where there is not even a hint of war: there are often sick people, adventurous or conquest-minded youths, teenagers who’ve rowed with their parents or had run-ins with the police, tradesmen whose trade has failed.

I know you object as these future consumers have no money. You are mistaken, if you permit me to say so. Tomorrow they will have yours. In truth, the supposed social transfers are little else than ethnic transfers. Europe is the first continent ever to pay for its own colonisation.

A spectre haunts Europe and the world. It is Replacism, the tendency to replace everything with and by its double — standardised, normalised, interchangeable, low-cost: the original by the copy, the authentic by its imitation, the true by the false, mothers by surrogate mothers, culture by leisure and entertainment, knowledge by diplomas, the country and town by the universal suburb, the indigene by the allogene, Europe by Africa, men by women, men and women by robots, peoples by other peoples, humanity by a dazed posthumanity, undifferentiated, standardised, as interchangeable as you like.

Of all forms of genetic manipulation, the Great Replacement, a kind of surrogate pregnancy applied to the entire planet, is by far the worst. Genocide by substitution, in the words of Aimé Césaire, the black communist Caribbean poet, is the Crime Against Humanity of the 21st century. It is a very strange thing, for that matter, that environmentalists seem to exclude man of their very commendable concern for biodiversity.

Replacism now considers itself strong enough to take management of the human stock in hand directly, without intermediaries. In France, Emmanuel Macron, who, along with Justin Trudeau, is its most accomplished representative in the world, has already neutralised the political microcosm and sent the main actors in French political life over the last thirty years back to their homes, peopling the National Assembly with foot soldiers in his pay, building an ad hoc government, shattering all the major parties. He doesn’t govern. He manages — as he would a bank or a PLC. He exits politics via the economy, finance or corporate management. We want to exit it via history. The independence or subjection of a great nation, the survival or the disappearance of a great civilisation, that is not a question of politics, but of history. Charles de Gaulle in London, that was not politics. Jean Moulin in Lyon was not politics. Nor was Joan of Arc in Chinon, nor Churchill in the War Rooms, nor Gandhi in Calcutta, nor anyone who rose up for the independence of their country and the dignity of their people.

What we need today is not a new party, not even a union of the Right: the rejection of totalitarian Replacism is no less a matter of the Left than the Right. What we need today is a coming together of all those who say a resounding No to Islamisation and the African conquest. What we need is a Council of National Resistance, of European resistance, because all European nations are invited to fight at our side for the well-being of our shared civilisation, Celt, Slav, Norman, Saxon, Germanic, Greco-Latin, Judeo-Christian and free-thinking.

My friend Karim Ouchikh, president of the SIEL, and myself, Renaud Camus, have decided to found exactly that, a National and European Council of Resistance. We will publicly offer to unite with all public figures who seem to be motivated by the same desire to save our country and all European countries and we will expand our committee this way, through co-option. But all French people and all Europeans who think like us are invited to link up with us and offer their support. The aim is to put together a force such that, ideally, it would be unnecessary to make use of it.

That said, if through misfortune it turned out that the only alternative left to us was submission or war, then let it be war, a hundred times over. There would be nothing civil about it, despite the high number of collaborators to the invasion. It will form part of the great tradition of peoples struggling for the right to self-determination, for the liberation of their territory and for decolonisation. We must finally put an end to the colonial age, as our colonisers say, while they are colonising us. The crazy pendulum swing of colonisation and counter-colonisation needs to be brought to an end once and for all, preferably across the Mediterranean.

Long live free France. Vive la France libre. Long live European civilisation.”


Imigrația a devenit o invazie, invazia un potop migrator. Franța și Europa sunt de o sută de ori mai colonizate, și mult mai profund, decît au colonizat la rîndul lor vreodată. Singura colonizare ireversibilă este cea demografică, una care se petrece prin transferul de populație.

Unii spun acum că nu avem de a face cu o colonizare, că termenul nu e utilizat corect, pentru că nu există o cucerire militară. Aceștia se înșeală. Armata cuceritoare o reprezintă delicvenții mari și mărunți, toți acei oameni care le fac viața imposibilă europenilor lovindu-i în orice mod posibil, de la așa-zisele impolitețuri la terorism, care nu este, de fapt, decît o extensie a celorlalte. Toți cei ce au comis atacuri teroriste și-au pornit cariera prin violarea legii. Mai mult, nu există teroriști. Există un Ocupant care, din cînd în cînd, execută cîțiva ostateci, cum au făcut ocupanții dintotdeauna. Îi numesc ocupanți pe toți cei ce se declară astfel sau se comportă ca atare.

Schimbarea din populație, substituirea etnică, Marea Înlocuire, este de departe cel mai important eveniment din întreaga existență a patriei noastre pentru că, cu un alt popor, istoria, dacă va mai continua, nu va mai fi istoria Franței. Franța a asimilat întotdeauna în mod miraculos indivizii care doreau să fie asimilați. Nu poate – pur și simplu nu poate – asimila populații, cu atît mai puțin populații ostile, cu pretenții, chiar pline de ură și puse pe cucerit. E nevoie de o formă unică de vanitate și de o completă ignoranță despre ceea ce reprezintă un popor pentru a crede că Franța ar rămîne Franța cu un alt popor, cu o populație schimbată. În actuala situație, toate cuvintele se pot dovedi mincinoase, dar cel mai amăgitor dintre toate e cel de „francez”. Nu există jihadiști „francezi”, de exemplu. Dacă sunt jihadiști atunci nu sunt francezi.

A crede că în Franța se află doar poporul francez este o iluzie deplină. Există invadatori și invadați, colonizatori și colonizați, ocupanți și ocupați.

Nu se pune capăt colonizării fără plecarea coloniștilor: Algeria, la vremea sa, ne-a arătat asta în forma dură – o bună ocazie pentru noi, acum, să subliniem deosebirea între civilizații.

Nu se pune capăt unei ocupații fără plecarea puterii ocupante, a forțelor de ocupație. Nu există altă cale decît migrarea înapoi. Aceiași oameni care susțin că așa ceva ar fi impracticabil sunt cei ce vor să aducă 40 de milioane de migranți în Europa, dacă nu chiar 200 de milioane. Spun că omenirea a intrat într-o eră de migrație generalizată. Să-i lăsăm atunci să migreze de unde au venit. Ce e posibil într-un sens ar trebui să fie posibil și în sens invers, cu mai multă blîndețe, respect uman și cu mai multe resurse implicate.

Vremea politicilor, alegerilor, partidelor politice, a trecut. Următoarele alegeri prezidențiale din Franța sunt prea departe. Schimbarea populației va avansa prea mult pînă atunci, înlocuitorii vor fi cei ce vor face regii, asta dacă nu decid să devină ei regi – stăpîni. În orice caz, nu există posibilitatea să cîștigi într-un joc în care adversarul deține toate cărțile și stabilește regulile. Cei ce dețin autoritatea, cu băncile lor, cu judecătorii și mass-media lor, vor toți substituirea etnică. Nici prin cap nu le trece să ne protejeze împotriva ei. Dimpotrivă, o organizează și o promovează. Au sedat poporul în a o accepta, prin propovăduirea aneantizării, prin deculturalizarea generalizată, prin cenzură, prin represiune și injecții repetate de auto-detestare. Nu importă muncitori, pentru că nu există locuri de muncă și vor fi tot mai puține în viitor. Importă viitori consumatori despre care nici nu se mai străduiesc să pretindă cum că ar fi refugiați odată ce marea majoritate a acestor migranți vine din țări unde nu e nicio urmă de război: adesea sunt oameni bolnavi, tineri aventuroși sau puși pe cuceriri, adolescenți pe care i-am adus odată cu părinții sau care au avut probleme cu poliția, negustori faliți.

Știu că obiectați cum că acești viitori consumatori nu au bani. Vă înșelați, dacă îmi permiteți să v-o spun. Mâine îi vor avea pe ai voștri. În realitate, presupusele contribuții sociale sunt contribuții cu destinație etnică. Europa este primul continent care își plătește propria colonizare.

O fantomă bîntuie Europa și lumea. Înlocuismul, tendința de a înlocui totul cu copia sa – standardizată, comună, interschimbabilă, cu costuri reduse – originalul cu copia, autenticul cu imitația, adevăratul cu falsul, mamele cu mamele surogat, cultura cu relaxarea și spectacolul, cunoașterea prin diplome, țara și orașul printr-o suburbie universală, idigenul cu alogenul, Europa cu Africa, bărbații cu femeile, bărbații și femeile cu roboții, popoarele cu alte popoare, omenirea printr-o abulică post-omenire, nediferențiată, standardizată, oricît de interschimbabilă se dorește.

Dintre toate formele de manipulare genetică, Marea Înlocuire, un fel de sarcină surogat aplicată întregii planete, este de departe cea mai rea. Genocidul prin substituire, în cuvintele lui Aimé Césaire, negrul poet communist din Caraibe, este crima secolului (al 21-lea) împotriva umanității. Un lucru foarte ciudat, dacă tot am menționat, se pare că ecologiștii exclud omul din foarte onorabila lor preocupare pentru biodiversitate.

Înlocuismul se consideră acum suficient de puternic pentru a prelua în administrare directă întregul patrimoniu uman (human stock = cu sens de afacere economică, de bursă/stoc de acțiuni), fără intermediari. În Franța, Emmanuel Macron, care, alături de Justin Trudeau, se află drept cel mai desăvîrșit reprezentant din lume, a neutralizat deja microcosmosul politic și a trimis la culcare principalii actori ai vieții politice franceze din ultimii 30 de ani, populînd Adunarea Națională cu pedestrași în solda lui, construind un guvern ad hoc, spulberînd toate partidele mari. El nu guvernează. El administrează – cum ar face cu o bancă sau cu un srl. El elimină politica prin management economic, financiar și corporatist. Noi vrem să o eliminăm prin istorie. Independența sau supunerea unei mari națiuni, supraviețuirea sau dispariția unei civilizații mărețe, nu sunt chestiuni de politică, ci de istorie. Charles de Gaulle la Londra, asta nu a fost politică. Jean Moulin la Lyon nu a fost politică. Nici Jeanne D’Arc la Chinon, nici Churchill în consiliul de război sau Gandhi în Calcutta, nici oricare dintre cei ce s-au ridicat pentru independența țării lor și pentru demnitatea poporului lor.

Nu avem nevoie astăzi de un nou partid, nici măcar de o uniune a dreptei: respingerea înlocuismului totalitar reprezintă o problemă la fel de importantă atît pentru stînga cît și pentru dreapta. Avem nevoie astăzi de adunarea la un loc a tuturor celor ce spun un răsunător NU islamizării și cuceririi africane. Avem nevoie de un Consiliu al Rezistenței Naționale, al rezistenței europene, pentru că toate națiunile europene sunt invitate să lupte alături de noi pentru propășirea civilizației noastre comune, Celtă, Slavă, Nordică, Saxonă, Germană, Greco-Latină, Iudeo-Creștină și liber cugetătoare.

Prietenul meu Karim Ouchikh, președintele SIEL și cu mine, Renaud Camus, am decis să punem bazele acestui Consiliu Național și European al Rezistenței. Extindem în mod public oferta de unitate tuturor persoanelor publice care par să fie motivate de aceeași dorință de a ne salva țara și toate țările europene și vom extinde în acest mod comitetul nostru, prin cooptare. Întreg poporul francez și toți europenii care gîndesc la fel sunt invitați să se alăture și să ne ofere sprijinul. Scopul este cel de a constitui o forță suficientă pentru ca, ideal vorbind, să nu fie nevoie să o folosim.

Acestea fiind spuse, dacă nenorocul va face ca singura alternativă care ne va rămîne să fie alegerea între supunere și război, atunci, de o sută de ori da, să fie război. Nu va fi un război civil, în ciuda marelui număr de colaboratori la invazie. Va face parte din marea tradiție a luptei popoarelor pentru dreptul la autodeterminare, pentru eliberarea teritoriului lor și pentru decolonizare. Trebuie, în sfîrșit, să punem capăt epocii coloniale, exact cum susțin colonizatorii noștri în vreme ce ne colonizează. Nebuneasca pendulare a colonizării și contra-colonizării trebuie stopată odată pentru totdeauna, de preferat de partea cealaltă a Mediteranei.

Long live free France. Vive la France libre. Long live European civilisation.
Trăiască Franța liberă. Trăiască civilizația europeană.


2 comentarii

  1. EXCEPTIONAL !!! MULTUMIRI pentru traducere : asta m-a scutit de-o munca ! Oare , Emmanuel Macron a luat la cunostiinta acest APEL sau , l-a considerat doar o iesire in decor a nationalismului francez… ala care mai exista ? Oare va exista si-un France … exit , sau numai de asta nu le arde ACUM dupa atatea zile de greve , alora de la Elisee ?

    1. Ar ieși din UE. Elita lor economică nu e prea încîntată și s-ar descurca în afara UE, piețele au acces liber oricum. Deocamdată, cel puțin. Nu-i lasă componenta alogenă, care se simte amenințată în monopolul puterii și pentru care globalismul, deci și experimentul criminal UE, reprezintă și o măsură de siguranță, pe lîngă componenta de demență pură a beției puterii absolute exercitate pe toată planeta. Pohta ce pohtesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s