Eu sînt ortodox și așa voi rămîne.

Nu sînt al altora, aparțin bisericii mele, românești.

Viața și păcatele mele alcătuiesc răbojul personal, socoteala pe care fiecare o are, personal, de dat în fața Mîntuitorului, cînd va veni vremea. Pînă atunci, pentru a face viața mai bună și chiar mai ușoară, pentru a căpăta sau regăsi un sentiment de normalitate, aș vrea să mă pot sprijini pe biserica mea ortodoxă. În întregul ei. Cu atît mai mult în vremuri de război. Nu cu virusul, o molimă care va trece, o molimă pretext.

Văd furia anticreștină a vrăjmașilor cocoțați peste noi. Înțeleg precauția ierarhiei ortodoxe, înțeleg grija cu care trebuie parate loviturile nemernicilor fără Dumnezeu, slugile diavolului, slugile străinului.

Înțeleg, dar nu le înțeleg pe toate. Nu înțeleg de ce, după cum procedează bulgarii, de exemplu, bisericile nu rămîn deschise în Săptămîna Mare, cu măsuri de protecție contra epidemiei pentru a închide pliscul măcănitoarelor. Simbolic, demonstrativ, dar și practic, concret alături de credincioși, în fruntea lor.

Nu vor reuși haitele să anuleze credința strămoșească, dar nu cred că e bine să nu li se opună, discret, cu eleganță, dar ferm, un NU din partea ierarhiei ortodoxe, un PÎNĂ AICI.

Pentru că molima e doar începutul asaltului diavolesc.

Doamne, apără-ne și ajută-ne !