(sau cum să-ți scoți mațele degeaba, într-o inexplicabilă exhibare ritualică pentru plăcerea tartorilor, nu pentru a-ți recăpăta onoarea, tot înfrînt, ba și umilit pe deasupra)

Era imposibil să mai avem vreo așteptare de la penelaci. Procesul de zombificare al respectivului partid s-a încheiat demult, odată cu ridicola îmbrînceală prin care matahala din Sibiu a fost hîită la președinția partidului cu doar vreo 6-7 mîrîieli mieunate, ca să nu fie chiar o unanimitate nord coreană.

PSD agoniza terminal, mitraliat stsistic pe 26 mai și supus aceluiași bombardament sistematic într-o media indiferentă la jenantele ploconiri pesediste în fața idolilor eurohaștagii, după adevăratul sacrificiu ritualic, cel executat de călăii sistemului prin pedepsirea lui Dragnea. Un Dragnea pedepsit ușor ca individ, exterminat însă ca idee politică și, prin el, tentativa modestă schițată de PSD-Dragnea de atenuare a dominației coloniale.

PSD a pierdut un D, de la Dragnea, și a căpătat rapid un C, de la Ciolacu, transformîndu-se totodată într-o opoziție calpă, o extensie tot mai ridicolă a unui fel de Front al Renașterii Johannistanice, că nu putem asocia cuvîntul național cu nimic din ce atinge sasul, făcătură transpartinică operînd prin marionete la vîrf.

Partidul de zbiri pe față ai străinilor, a pierdut și el, discret, un D, de la democrat, cînd s-a înșurubat confortabil în gazda PNL, pe care a digerat-o, mai puțin eticheta, dezgustător de mincinoasă cînd observi virulența antinațională din modul de operare pe care-l practică adunătura dereglaților lui LOrban.

Să revenim la PSD. Care se pregătește să ne bage în alerta lui LOrban după urgența lui Werner. Ambele neconstituționale pe fond și pline de măsuri ilegale. Fără vreo tresărire, ignorînd avertizarea gravă a Curții Constituționale asupra pericolului dispariției democrației în România, PSD semnalează că va abdica mizerabil de la rolul principal al unui partid într-un regim parlamentar democratic, adică exact apărarea regulilor democratice în care ar trebui să se încadreze societatea.

Poate părea perfect inutilă, fără speranță, cramponarea de posibilitatea unei resuscitării a PSD în ultima clipă. Probabil așa și este, totul pare sub control acolo, ștersul Ciolacu pare groparul perfect, dubioasele personaje ce joacă în roluri de șefi locali par implantate din timp sau reconfigurate optim pentru mascarada politico-pandemică la care asistăm de ceva vreme.

Dacă așteptarea poate fi inutilă, consemnarea trădării, abdicarea de la prima responsabilitate pe care o are ca partid politic, repet, într-o țară democratică, trebuie făcută.

Evident, PSD nu e singurul partid vinovat de prăbușirea democrației. Toate, mari sau mici, poartă această teribilă pecete.

PSD rămîne, totuși, cel mai mare partid și cel mai reprezentativ, în ciuda dezlănțuirii de ură înfăptuită prin diverse mijloace de comunicare. Nu mai are nici popularitatea, nici legitimitatea de altădată (PSD se alegea, cînd se alegea, fără propSTSea vizibilă din satelit). Nu mai are nici lideri de remarcat, „controversați” sau nu, dar vii, nu roboței țopăind pe muzică de corectitudine politică, astăzi virală.

Exact acum, din acest deșert în care s-au afundat, în ultima săptămână în care se mai poate face ceva, fără lideri și în pofida teleghidatului Ciolacu și a diodelor de tip Grindeanu, PSD are datoria de a încerca și de a reuși să oprească prăvălirea României în hăul deasupra căruia rînjesc fălcile încleștate ale Plăvanului, imaginea distrugerii depline.

Din acest motiv am adăugat un semn de întrebare în titlu.

Se ține socoteală de toate, oricît ne-am amăgi – oameni, partide, țări – că nu e așa, că ne putem strecura cu vinovățiile ascunse, uitate, iertate din oficiu. Nu, răbojul rămîne.