Autor și subiect: CTP, îl știți toți (gravidele să întoarcă capul!).

Mesteca despre ceva cînd l-a lovit starea de zen. El nu și-a dat seama, noi da, deși nu-l mai bagă nimeni în seamă de mult timp.

Un cîrcotaș s-ar putea întrista. Ipocrit sau ușor ipocrit, ar putea să-și spună că toți riscă să se trezească cu un gol în cap – vezi și prototipul Chirilă, cel care sugera o metodă la scară mai mică, inițial printr-o gaură.

Unui fin observator nu putea însă să-i scape momentul crucial, petrecut în direct (mă rog, pentru cei 5 care priveau chat-ul în momentul respectiv) și mai ales înregistrat, în care, după ani de zbucium, CTP a fost pălit de nirvana drept în mijlocul propoziției.

Ani de tenis, ani de război, ani de isterie, ani de cinemanie și, cînd nimeni nu se mai aștepta, exact în vremea mînzului sec cu mască al pandemiei planetariene… ZEN deplin !

Cît de norocos să fii să cazi în zen din senin (un fel zen de a zice, cum știm pentru CTP viața e nor mereu – nu, nu Unguent… sau… mai știi…) ?

Cît de ghinionist să fii să te scoată din zen o gușteră de serviciu (probabil sîrmele de control de la țeasta împricinatului se scurtcircuitaseră) ?

Dar cît de plin de zen sistemul celor două întrebări anterioare ?

Invidie, recunoștință, amestecate pînă la dispariție, zen, deh, de acum încolo veți fi asociate cu această întîmplare uluitoare.

Cine îl prinde, dacă fuge stînd ? Un mort viu, curată pată de pe ștatul fără plată.

Zen, gen.