Trebuie citit pe blogul său

pentru că este una dintre puținele voci originale care au mai rămas.

Reproduc aici textul fără intenția de furt intelectual. Concluzia finală nu o împărtășesc integral, deși o înțeleg prea bine.

https://trenduri.blogspot.com/2020/06/calea.html

Calea

Cucerirea naturii de către om este vechiul slogan al „științifismului”. Numesc așa acea atitudine de autosuficiență a individului în fața științei, această plagă care a denaturat ființa umană, proiectând-o într-un univers gol, mecanicist, pustiit de orice ideal și, în esență, gol.

Un univers în care nimic nu mai rimează. Clamezi că vrei să cucerești natura, iar când aceasta îți răspunde radical – ca efect al acțiunilor tale – te trezești că vrei s-o protejezi îndreptându-te împotriva semenilor tăi, pe care-i faci vinovați pentru dezastrele produse de tine și de ideologia ta. Spui că lupți pentru libertate, dar singura cale prin care-ți poți duce la îndeplinire idealul este inhibându-le libertatea celorlalți. Dar ce să te mire, când însuși sloganul de la care pornești, „libertate, egalitate, fraternitate”, e unul absurd în condițiile în care libertatea și egalitatea sunt două elemente diametral opuse: egalitatea se opune libertății mele de a fi altfel.

De multe ori sunt contrazis în cele pe care le afirm. Nu mă deranjează, doar știm că „adevărata prietenie înseamnă opoziție”. O idee contrară e oricând binevenită, mai ales dacă, prin introducerea ei descoperi o fractură a judecății pe care-ai făcut-o. Există însă opoziții și opoziții.

Opoziția unui neputincios, orbit de ură și invidie atunci când vede cum un individ dotat cu har scoate o minunată operă de artă, poate fi târnăcopul, focul sau chiar glonțul. E clar că, în acest caz, nu poate fi vorba decât de atitudine rudimentară, de o precaritate a dezvoltării, de ființă rămasă la stadiul animalic. Asta-i opoziția prostului, a retardatului incapabil de a se ridica la rangul de om.

Din nefericire, educația ultimelor generații le-a cauterizat indivizilor dimensiunea umană, lăsându-i să băltească în cea instinctual-animalică. Îi privim cu scârbă pe cei care se împerechează asemeni animalelor, ne deranjează când îi vedem urlându-și obsesiile în gura mare, fără rușine și fără nicio urmă de îndoială. Iată „omul nou”, idealul secolului XX, la care-au pus umărul atât comuniștii cât și naziștii, pentru a fi desăvârșit de îngemănarea celor două sisteme, anume democrația occidentală de rit nou.

Dacă instinctualul aflat la baza piramidei e ușor de identificat și ocolit, altfel stau lucrurile cu așa-zisul intelectual ridicat din această masă ineptă. Se deosebește radical de toți retardații din care se trage și are o capacitate cameleonică prin intermediul căreia te înșală. Ai impresia că e altceva, face apel la cunoștințele sale, uneori chiar îți intră pe sub piele. Inițial observi câteva neconcordanțe pe care le pui pe seama erorii, a rapidității gândirii. Însă nu e așa, iar destrămarea întregii vrăji îți dezvăluie o ființă la fel de goală, instinctuală și incapabilă precum masa care l-a născut.

Intelectualul mulțimilor e eminamente lipsit de afectivitate, blocat într-un materialism găunos. Cu toate că „are lecturile făcute”, lecturile sale sunt inutile deoarece el citește nu pentru a înțelege ceea ce a vrut să spună autorul, ci doar pentru a reduce ideile cărții la modul său ideologic-buruienos de a gândi. Prin mințile acestor intelectuali-călăi, întregul tezaur cultural al umanității este transformat într-un uriaș morman de maculatură ideologică. Mai mult, spre deosebire de cărturarul secolelor trecute, care, de multe ori, trăia disperarea neînțelesului, intelectualul de tip nou își are locul său în societate: ori creează slogane – așa-numitul nutreț al maselor – ori scrie discursuri mobilizatoare atent înscrise în limitele ideologice, ori activează pe poziția de influencer, făcând propagandă care, pe vremuri, în „activul de bază”, era atributul muncitorilor mai gălăgios-vorbăreți.

Iată-i în toată goliciunea lor pe balaurii epocii noastre! Niște forme fără urmă de fond, mașini de tocat creiere și conștiințe, schilodiți și, la rândul lor, schiloditori ai ființei umane. Nimicul ambalat într-o înșelătoare formă butaforică.

Din păcate societatea e transformată. La baza se află masa fără nici-o formă, precum o plastilină maleabilă, dar cu tendințe de lichefiere, iar la vârf meșteșugarii conștiințelor, castrații care-s și castratori de serviciu, ucigașii oricărei forme de spiritualitate. Asta e lumea în care trăim. Sau, mai bine spus, în care încă supraviețuim.

Partea proastă e că a supraviețui e o luptă continuă. La intervale regulate de timp, masa informă îl înghite pe câte unul de-al nostru, înecându-l în gloata fără însușiri. Chiar dacă, din când în când, se petrece și trecerea inversă, fenomenul e destul de timid. De fapt noi suntem cei aflați sub asediu de către un ocean inuman, al celor reduși la stadiul animalic.

Care-s soluțiile? – veți întreba. Care pot fi? Poate fi îndiguită o asemenea forță? Poate fi ridicată mulțimea întru salvarea sa? Sau, în caz contrar, ar putea fi asediată, limitată? Răspunsul e negativ. Deja e prea târziu. Personal cred că singura formă de rezistență e cea a partizanilor, după legile și regulile lor.

Nimic din ceea ce-i aici nu-mi poate fi impus, nimic din ceea ce-i aici nu mă poate lovi! Legea lor nu e legea mea și de-aceea nu sunt obligat s-o respect. Lumea lor nu e lumea mea și de-aceea am tot dreptul s-o ignor. În timp ce ei caută idealurile materiale care le-au fost pre-programate, eu caut să rămân om. Om întreg, neschilodit, neîmblânzit și deplin suveran. Asta e calea mea.

Dan Diaconu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s