Probabil că nici nu există un moment cert al genezei lumii noi (ca etapă, nu geografic). Undeva însă trebuie plasată o origine pentru a putea simplifica interpretarea.

Avînd în vedere că principala forță a vestului e lumea anglo-saxonă, că imperiul englez a fost succedat de cel american, că primele, ca importanță, centre financiare sunt în Anglia și SUA, că pînă și Rotschildzii au centrul în City, nu în Germania, că principalul lor tun a fost dat cu bonduri englezești după victoria englezească împotriva rivalului francez (fie și dpv masonic), că prețul aurului se mînărește la Londra, încă, pînă și simbolismul actului e o cheie, aș zice că avem o prea bună continuitate în timp, ce a rezistat unor frămîntări dramatice (chiar și provocate tot nu există garanția controlului cert), ca să fie întîmplătoare.

Dacă Anglia e sursa, coagularea forțelor, inclusiv a conceptelor, nu pare mult anterioară epocii elisabetane. Pe fundalul reformei, jinduind după noua putere pe care o puteau oferi coloniile, englezii par să fi sesizat primii forța statului paralel/adînc cuplat simbiotic cu propaganda și banul. Nu au inventat nici camăta, nici propaganda, nici spionajul, le-au integrat cu o eficiență mare și sub supravegherea unei elite oligarhice mult mai bine adaptată la absorbirea puseelor de orgoliu în așa fel încît să nu se pericliteze întregul.

Punctul zero ar putea să fie 1600, în plin avînt elisabetan, cînd apare East India Company, deci cel mai apropiat lucru de corporația de astăzi, în special în materie de ambiții. Care va coexista, totuși, cu statul englez, parcă mai puțin parazitar decît multinaționalele (cuvînt cheie) de azi.

Secolul XVII aduce așezări interne, lupte intestine între lorzi – spioni, pirați, afaceriști, intelectuali – și clasa negustorilor, administratorilor, cămătarilor, inclusiv cu începerea integrării elementelor externe necesare anvergurii planetare cerute de noua geografie a puterii.

Revoluția lui Cromwell cred că a fost necesară și simbolic și pentru accelerarea muncii de lămurire, de ajustare a mentalității timpului la noua realitate. Poate că aristocrații nu și-ar fi înțeles noul rol și locul fără luptă. Ideea e că, după ce moare și Cromwell, monarhia e restaurată, iar fuziunea se produce. Burghezia nu a înlocuit aristocrația, s-au unit. Ulterior s-au metamorfozat, practic fără frămîntări dramatice, cu ocazia diverselor ajustări de parcurs. Era acolo embrionul globalismului de azi ? Greu de spus, aș zice că nu. Terenul fertil, cum îl va vedea Marx, mai tîrziu, poate.

Revoluția franceză + teroarea s-ar putea explica drept varianta franceză de accelerare a istoriei, cu punerea aristocraților în noul șablon, dar nu seamănă. Expansionismul napoleonian, cu semințele lui de gîndire nouă, ar fi trebuit să fie aplaudat de o Anglie globalistă în sensul acceptat azi. Nu a fost, dimpotrivă.

Juca puterea banului permanent la două capete ? Poate, dar atunci nu genera ea ideologiile, doar le călărea, chestie care mai degrabă ar trebui să ne îngrjoreze. Mă depărtez. Cum par să se depărteze corporațiile big tech americane de zona de echilibru între național-internațional, politic-afaceri, lobby-implicare directă în politică. Calea engleză părea mai stabilă, oriunde o fi ducînd ea.

De dus pare să ducă în… China, ca o ironie a istoriei, China fiind bătaia de joc a englezilor și occidentalilor, în general, în secolul XIX și începutul secolului XX.

Dacă chinezii nu o stîlcesc de data asta, fuziunea aristocrației comuniste și a vîrfurilor noii burghezii s-a realizat deja, dacă demența globalistă de sorginte ideologică îi ajută puțin prea mult, dacă îi duce puțin prea departe ?

China observă cu atenție și absoarbe, hrănită din belșug cu informație și concepte. Golemul poate că nu se limitează la individ, cum ar fi să ne trezim cu o națiune, nu una oarecare, transformată într-un teribil golem funcțional (spre deosebire de SUA care, așa cum se rostogolește, va eșua într-o copie dezarticulată de Frankenstein) ?

Lumea anglo-saxonă, cu ticăloșiile ei cu tot, pînă acum s-a păzit, pentru ea măcar, să alunece în nebunia finală. Motorul ei principal, statul profund, nu mai turează sincron cu restul societății, dimpotrivă, nu se mai identifică deloc cu ea, o otrăvește. Va putea fi reparat la timp, mai are cine ?