Așa se pare.
Ar fi primul teritoriu românesc care intră din nou sub control rusesc.
Așa, carevasăzică, erau 13 soldați ucrainieni acolo, acum eroi post-mortem. Număr cu ghinion. A venit o navă rusă, au fost somați să se predea, i s-ar fi răspuns cu o înjurătură și au murit.
Ce căutau acolo ? Știm. Să dea impresia de teritoriu locuit permanent, ca să ne fure o halcă din apele teritoriale și din cele de exclusivitate economică.
Dacă nu erau ucrainienii, erau rușii, foști sovietici. Mezincescu, Severin, ce mi-e una, ce mi-e alta !
Noi ar trebui, desigur, să-i apărăm. Ăăă, pe oricare ne ocupă teritoriul. Pînă ieri, pe ucrainieni, că ei moșteniseră prada. De ieri, naiba știe, depinde cum merg lucrurile. Doar noi să avem grijă de străini, ăsta e tot rostul nostru pe lume.
Cum avem grijă să încălzim tîrfele ueiste cu gazul făcut cadou de Năstase austriecilor. Pe jumate. Restul de jumate e contribuția voluntară a burgărmaisterului pus de nemți.
Apărăm democrația, bă !
Cum e viața pe insula noastră ? Aud ? Ai zice că e puțin blestem la mijloc, nu ? Ați ajuns să vă omorîți între voi, ca tîlharii.
S-ar părea că morții au înviat. Nu înainte de a se fi predat rușilor. Habar n-am care e adevărul.
Aveau nevoie de eroi, insula e izolată, o scenă potrivită.
Cărați-vă de pe insula noastră !
and another one… varianta… am pierdut șirul:
„Smaller ships of the Armed Forces of Ukraine tried to liquidate their own soldiers who laid down their weapons on Snake Island while the Russian army evacuated them, but the attack was repulsed, said the spokesman of the Russian Ministry of Defense, Igor Konashenkov.
As he explained, on February 25, during the evacuation of 82 Ukrainian soldiers from Snake Island who voluntarily laid down their arms, 16 smaller ships of the Ukrainian Navy tried to attack the ships of the Russian Black Sea Fleet, using „swarm tactics”. One part of the Ukrainian military vessels was operating hiding behind civilian ships.
„The goal of this attack was primarily revenge on Ukrainian soldiers who laid down their arms and accusing the Russian army of liquidating prisoners. As a result of the battle at sea, six smaller ships of the Ukrainian Navy were destroyed. „None of the 82 Ukrainian soldiers from Snake Island were injured,” Konashenkov said.
He pointed out that during the attack, Ukrainian vessels were above that area patrolled by American strategic drones RQ-4 „Global Hawk” and MQ-9A „Ripper”.
„It is very likely that it was the American drones that guided Ukrainian vessels to the ships of the Russian Black Sea Fleet,” he pointed out.”